INFORMARE PRIVIND DESFĂȘURAREA CELEI DE-A DOUA SESIUNI A EXAMENULUI NAȚIONAL DE BACALAUREAT

Prinși la pescuit fără permis
7 august 2025
BĂRBAT CERCETAT PENAL PENTRU CONTRAFACEREA UNEI MĂRCI
7 august 2025

INFORMARE PRIVIND DESFĂȘURAREA CELEI DE-A DOUA SESIUNI A EXAMENULUI NAȚIONAL DE BACALAUREAT

A doua sesiune a Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea iulie-august 2025, a început, în
această săptămână, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba
română, probă care a avut loc în zilele de 4 și 5 august 2025. De asemenea, în data de 5 august 2025, s-a
desfășurat proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Probele
orale ale Examenului de Bacalaureat se vor încheia, după desfășurarea probei de evaluare a competențelor
digitale (6 august 2025), respectiv a probei de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de
circulație internațională (7-8 august 2025).
Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de
comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă
prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanță cu grilele naționale sau
europene (altfel spus, nu se acordă note sau calificative de tip admis/respins).
În același mod, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă, de
asemenea, prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în
domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.
În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre
probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.
Toate sălile de examen au în dotare camere funcționale de supraveghere video și audio.
Încălcarea dispoziţiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen (manuale,
dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, telefoane mobile
sau orice mijloc electronic de calcul/comunicare) atrage după sine eliminarea candidatului, indiferent
dacă respectivele materiale/dispozitive au fost sau nu au fost utilizate.
Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iulie-august 2025, continuă săptămăna viitoare, cu
probele scrise, care se vor desfășura, după următorul calendar:
11 august 2025 – proba scrisă la limba și literatura română
12 august 2025 – proba obligatorie a profilului (matematică și istorie);
13 august 2025 – proba la alegere a profilului și specializării;
14 august 2025 – proba scrisă la limba și literatura maternă
În județul Sălaj, 349 absolvenți de liceu (204 din promoția curentă și 145 din promoțiile
anterioare) s-au înscris pentru a susține probele scrise (integral sau parțial, în funcție de rezultatele
obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare).
Pentru buna organizare și desfășurare a Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea iulie-
august 2025, a fost pregătit Centrul de Examen Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu” Zalău. Evaluarea
lucrărilor scrise se va realiza, în Centrul Zonal de Evaluare Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu”
Zalău.
Toate probele scrise încep la ora 9 și sunt monitorizate audio-video. Timpul de lucru efectiv este
de trei ore. Nu este permis accesul candidaților în sălile de examen cu manuale, dicționare, notițe etc.,
care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, și nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc
electronic de calcul/comunicare. Introducerea materialelor interzise în sala de examen duce la eliminarea
candidatului, indiferent dacă aceste materiale au fost utilizate sau nu.
Evaluarea va fi digitalizată. Mai exact, lucrările scrise ale candidaților vor fi scanate și încărcate
pe o platformă destinată evaluării digitalizate. Astfel, prin intermediul unei aplicații, profesorilor li se vor

INSPECTORATUL ŞCOLAR JUDEŢEAN SĂLAJ
Loc. Zalău, str. Simion Oros, nr. 2, Cod 450059
Tel: 0260661391, Fax: 0260619190,
E-mail: [email protected]

Zalău, str. Simion Oros, nr. 2, jud. Sălaj, Cod 450045, Tel: 0260661391, Fax: 0260619190,
[email protected], www.isjsalaj.ro
repartiza, în mod aleatoriu, lucrări scanate din județe diferite ale țării (altele decât județul de origine), iar
evaluarea se va realiza în laboratoare de informatică, special amenajate cu acest scop.
Primele rezultate vor fi afișate, în data de 18 august 2025 (până la ora 12). Candidații care susțin
Examenul de Bacalaureat 2025 pot solicita vizualizarea lucrării scrise, înainte de a depune contestația.
Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor se vor realiza în aceeași zi, în intervalul orar 14 -18,
precum și în zilele de 19 și 20 august 2025. Rezultatele finale vor fi publicate, după soluționarea
contestațiilor, în data de 26 august 2025.
Examenul Național de Bacalaureat se consideră promovat, dacă sunt îndeplinite, cumulativ,
următoarele condiții: absolvenții studiilor liceale au susținut probele de evaluare a competențelor; au fost
notați cu minimum 5 la fiecare probă scrisă; au obținut cel puțin media 6 la probele scrise.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *