
a doamnei Lavinia-Nicoleta Coţofană, judecător în cadrul Judecătoriei Arad, începând cu această dată, până la soluţionarea recursului declarat împotriva Hotărârii Secţiei pentru judecători în materie disciplinară nr. 23J/31.10.2016.
Conform art. 651 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în cazul în care, împotriva hotărârii de eliberare din funcţie a unui magistrat se exercită calea de atac a recursului, acesta va fi suspendat din funcţie până la soluţionarea irevocabilă a cauzei de către instanţa competentă, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Reamintim că în şedinţa din data de 31 octombrie 2016, Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei Lavinia-Nicoleta Coţofană, judecător în cadrul Judecătoriei Arad şi, în temeiul prevederilor art. 100 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Secţia a aplicat acesteia sancţiunea disciplinară a “excluderii din magistratură” pentru săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) şi t) teza I din acelaşi act normativ:
– „nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a altor informaţii de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii“,
– „ exercitarea funcţiei cu rea-credinţă… “.