
În şedinţa din data de 10 septembrie 2014, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a admis acţiunea
disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva doamnei Mihăilescu Steliana, judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti şi, în temeiul prevederilor art. 100 lit.d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată cu modificările şi completările ulterioare, a aplicat sancţiunea disciplinară constând în “ suspendarea din funcţie pe o perioadă de 6 luni”, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit.i) teza a II – a din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor – „ nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii ”.
Hotărârea pronunţată de Secţia pentru judecători poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.