

La data de 27 august a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, sub supravegherea procurorului de caz, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în localitatea Făgetu, la domiciliul unei persoane neautorizate în vederea deținerii, portului și folosirii armelor letale sau neletale.
Astfel, în urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o armă letală cu glonț, un pistol, 8 cartușe de muniție, 16 bucăți de tuburi de cartuș, precum și 27 de articole pirotehnice din categoria F3.
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, în vederea documentării întregii activități infracționale a persoanei cercetate în cauză. – Poliția Sālaj