
Potrivit aceluiaşi ordin, începând cu obligaţiile aferente lunii ianuarie 2010 cu termen de declarare 25.02.2010, contribuabilii care la 31.12.2009 erau înregistraţi în evidenţele fiscale ca plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderilor se înregistrează ca plătitori de impozit pe profit.
Totodată, începând cu obligaţiile aferente lunii ianuarie 2010 cu termen de declarare 25.02.2010, se înregistrează, din oficiu, luna calendaristică drept perioadă fiscală pentru plata impozitelor şi contribuţiilor aferente veniturilor din salarii, pentru contribuabilii care la 31.12.2009 erau înregistraţi în evidenţele fiscale ca plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderilor.