


Evenimentul a avut loc, luni, în jurul orei 11:40, în afara localităţii Cehu Silvaniei, când G.H., de 43 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile drum-în curbă, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă regulamentar, de M.F. în vârstă de 21 ani, din Braşov.
Urmare impactului, a rezultat rănirea sălăjeanului, ulterior fiind transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Poliţiştii continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.