
Se întâmplă pe străzile din Sălaj: În fiecare zi, cel puţin un şofer ne pune viaţa în pericol din cauză că bea înainte de a se urca la volan.
Amenda nu îi sperie pe cei care sunt prieteni cu băutura, iar faptul că rămân fără permis dacă sunt prinşi nu este un impediment pentru ei să circule în continuare. Din cauza lor, sunt distruse vieţi omeneşti. Nu le pasă nici de soarta lor, nici de soarta altora. E suficient ca Poliţia să facă o razie de câteva ore, că şoferii prinşi beţi la volan apar imediat. Se pare că nimic nu-i sperie. Nici Poliţia, nici amenzile, nici dosarele penale.
Conform celor relatate de purtătorul de cuvănt al Poliției Sălaj, Tincuța Dumuța: În data de 24 februarie a.c., ora 17.10, S. Ferenc, 39 ani din Cehu Silvaniei, a condus pe strada T. Vladimirescu din oraş, autoturismul proprietate personală, având o îmbibaţie alcoolică de 0.91mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.