

Popa a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prev. şi ped. de art. 378 alin. 1 lit. c C.p., constând în aceea că nu a plătit, cu rea credinţă, începând cu anul 2008 până în prezent, pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească faţă de fiul său.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.