

Duminică, 8 martie a.c., un echipaj de jandarmerie a depistat doi bărbați în
parcarea unui supermarket din municipiul Zalău, în timp ce ofereau spre vânzare
parfumuri purtând însemnele unor mărci cunoscute, existând suspiciuni cu privire la
autenticitatea acestora.
În urma legitimării și a controlului efectuat asupra bunurilor, jandarmii au
identificat 21 de parfumuri susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoanele în cauză, doi
bărbați în vârstă de 46, respectiv 38 de ani, ambii cu domiciliul în municipiul
Ploiești, au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Zalău pentru continuarea
verificărilor și întocmirea documentelor procedurale, conform prevederilor Legii nr.
84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Compartimentul Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul