

Acțiune a polițiștilor Secției nr. 1 Poliție Rurală Zalău, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale și pentru impunerea fermă a legii.
Luni, 27 noiembrie a.c., polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Zalău au desfășurat o acțiune pe raza de competență a Secției nr. 1 Poliție Rurală Zalău, pentru menținerea climatului de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prevenirea și descurajarea faptelor de natură penală și contravențională, pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă normele de circulație rutieră pe drumurile publice, precum și pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal.
În cadul acțiunii, în care au fost implicați polițiști de la Biroul Rutier, de la Serviciul Rutier, polițiști ai Serviciului Criminalistic, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj și reprezentanți ai Registrului Auto Român, au fost legitimate 189 de persoane și au fost verificate 102 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate, polițiștii sălăjeni au aplicat, în total, 60 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 9.425 de lei.
Din totalul sancțiunilor, 56 au fost aplicate pentru încălcarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice, 3 sancțiuni au fost aplicate conform prevederilor Legii nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și o sancțiune conform prevederilor O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora.
De asemenea, în cadrul activităților întreprinse, polițiștii sălăjeni au identificat opt autori de infracțiuni în dosare penale rămase inițial cu autori necunoscuți.
Totodată, poliţiştii rutieri sălăjeni au efectuat 17 testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri, au reţinut un permis de conducere și au retras patru certificate de înmatriculare.
Polițiștii sălăjeni vor desfășura astfel de acțiuni și în perioada următoare, pentru prevenirea și descurajarea faptelor infracționale, menținerea unui climat de ordine și siguranță, fluidizarea traficului rutier și combaterea infracționalității stradale. – Poliția Sălaj