Pensiile de handicap verificate in perioada 10 iunie – 9 iulie 2010

A condus sub influenta bauturii alcoolice
4 iunie 2010
Cu autoturismul neînmatriculat în trafic
8 iunie 2010

Pensiile de handicap verificate in perioada 10 iunie – 9 iulie 2010

La cererea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, la nivelul judeţului Sălaj va fi constituită o comisie de control ce va verifica încadrarea în grade de handicap şi

 

 

acordarea certificatelor aferente. Comisia va include un câte un reprezentant al Inspecţiei Muncii, DGASPC şi un medic de asigurări sociale din cadrul Casei Judeţene de Pensii.  

Controlul va urmări analizarea dosarelor din punct de vedere al incidenţei afecţiunilor şi întocmirea listei persoanelor ce vor fi verificate (inclusiv pe baza reclamaţiilor, sesizărilor sau petiţiilor primite), planificarea şi efectuarea controlului inopinat prin deplasarea la domiciliul persoanelor. Comisia poate recomanda reevaluarea cazurilor. Acţiunea se va desfăşura în perioada 10 iunie – 9 iulie 2010. 

La nivelul judeţului Sălaj există un total de 14.168 de persoane cu handicap, dintre care 3.627 încadrate în gradul I, 9.266 în gradul II şi 1.275 în gradul III. În ceea ce priveşte repartiţia pe oraşe şi comune, numărul cel mai mare se înregistrează în Zalău (3.523), urmat de Jibou (795), Şimleu Silvaniei (596), Cehu Silvaniei (375), Sărmăşag (370), Crasna (364) şi Băbeni (315). La polul opus se află Rus (47), Fildu de Jos (51) şi Dragu (55).  

O altă comisie va fi constituită, din doi reprezentanţi ai ITM Sălaj şi unul al Instituţiei Prefectului, pentru a verifica persoanele beneficiare de venitul minim garantat. Verificările vor fi efectuate în aceeaşi perioadă, respectiv 10 iunie – 9 iulie 2010. 

În judeţul nostru beneficiază de venitul minim garantat 10.473 persoane, cu un maxim la Sâg (552), Valcău de Jos (503) şi Nuşfalău (438) şi un minim la Băbeni (6), Bănişor (12) şi Rus (17).  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *