Peste 600 de sancţiuni contravenționale aplicate pietonilor, în şase luni

Furt dintr-un imobil aflat în construcție
29 iunie 2021
Şapte poliţişti din Sălaj delegaţi pe litoral la măsuri de ordine
30 iunie 2021

Peste 600 de sancţiuni contravenționale aplicate pietonilor, în şase luni

În perioada 1 ianuarie-30 iunie a.c., polițiștii au acționat, în tot județul, pentru depistarea pietonilor care nu respectă regulile de circulație. Au fost desfăşurate 50 de acţiuni, în urma cărora au fost aplicate 643 sancțiuni contravenționale, atât pentru traversare neregulamentară, cât și pentru deplasarea necorespunzătoare pe drumul public.

De asemenea, din vina pietonilor,  în perioada analizată, pe drumurile din județ s-au produs patru accidente grave de circulație în urma cărora o persoană şi-a pierdut viaţa şi trei au fost rănite grav.

Atenţie pietoni!

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj vă reaminteşte câteva sfaturi de care trebuie să ţineţi cont atunci când vă aflaţi în postura de pieton, pentru a nu ajunge în cea de victimă:

Circulaţi numai pe trotuare iar în lipsa acestora pe potecile laterale ale drumului public.

Traversaţi drumurile publice numai prin locurile unde sunt indicatoare sau marcaje pentru trecerea pietonilor iar în lipsa acestora pe la colţul străzilor, după ce v-aţi asigurat că din ambele sensuri nu se apropie nici un autovehicul.

Respectaţi culorile semaforului electric.

Nu vă angajaţi în traversarea străzii în fugă, prin faţa sau prin spatele autovehiculelor staţionate ori a mijloacelor de transport în comun oprite în staţii.

Fiţi responsabili întotdeauna când traversaţi strada! Comportamentul dumneavoastră în calitate de pieton are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *