Politistii au retinut 28 de permise

12 tineri au intrat în rândurile polițiștilor
5 noiembrie 2018
In atentia nesimtitilor
6 noiembrie 2018

Politistii au retinut 28 de permise

Polițiștii sălăjeni au intervenit, la acest sfârşit de săptămână, la peste 60 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au

constatat 20 de infracțiuni și au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale, pentru faptele antisociale constatate.

 

În perioada 2-4 noiembrie a.c., poliţiştii au fost angrenați în şase acțiuni, pentru prevenirea faptelor antisociale, menţinerea ordinii şi siguranţei publice, şi prevenirea accidentelor de circulaţie.

Polițiștii au intervenit la 64 de evenimente, dintre care 50 au fost sesizate prin apelul de urgenţă 112.

În urma activităților, au fost constatate 20 de infracţiuni, din care patru la regimul circulaţiei rutiere (conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis), 13 contra patrimoniului (furturi, distrugeri), iar diferenţa au constituit alte fapte.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 442 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 136115 de lei.

De asemenea, au fost reținute 28 de permise de conducere și au fost retrase cinci certificate de înmatriculare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *