

Străzile Zalăului s-au umplut, astăzi, de lumină, rugăciune și bucurie duhovnicească. În ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu-Sălăjanu, și vicepreședintele Ioan-Adrian Crișan, s-au alăturat sutelor de credincioși, tineri, preoți, măicuțe și călugări în procesiunea “În bucuria Floriilor”, organizată de Episcopia Sălajului.
Pelerinii au parcurs traseul de la Biserica “Adormirea Maicii Domnului” până la Catedrala Episcopală “Înălțarea Domnului”, într-o mărturisire comună a credinței care ne unește și ne dă speranță.
Momentul a fost binecuvântat de prezența și cuvântul Preasfințitului Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, care a dat binecuvântarea de început și i-a însoțit pe credincioși pe tot parcursul acestui drum spiritual.
