

Astăzi, 11 septembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Zalău au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 41 de ani, din municipiul Zalău, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
În fapt, la data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 23.50, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Bulevardul Mihai Viteazul, din municipiul Zalău.
La fața locului, s-a stabilit faptul că, bărbatul de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Mihai Viteazul, din direcția centru spre Hereclean, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, lovind un gard și un stâlp.
În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un autoturism care se afla staționat în afara părții carosabile, care la rândul său a fost proiectat într-un alt autoturism, fiind creat un efect de domino, cu alte două autovehicule staționate.
Cu ocazia testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0.97 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, bărbatul a fost condus la o unitate medială, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Mâine, acesta va fi prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, pentru dispunerea altor măsuri preventive. – Poliția Sālaj