Rezultatele obținute de cadrele didactice din județul Sălaj, care au susținut proba scrisă din cadrul Examenului naţional pentru definitivare în învăţământ – sesiunea 2023 (înainte de contestații)

Acțiunea polițiștilor rutieri pentru prevenirea accidentelor
25 iulie 2023
Au prins furtuna in masina intre localitatile Baciu si Nadasel
26 iulie 2023

Rezultatele obținute de cadrele didactice din județul Sălaj, care au susținut proba scrisă din cadrul Examenului naţional pentru definitivare în învăţământ – sesiunea 2023 (înainte de contestații)

Marți, 25 iulie 2023, s-au afișat rezultatele inițiale la Examenului naţional pentru definitivare în învăţământ – sesiunea 2023.

În județul Sălaj, din totalul de 121 candidați au promovat 90 (respectiv au obținut nota la examen de peste 8), rata de promovare fiind de 74,38%. Dintre cei 90 de candidați promovați, 35 au obținut note la examen între 9 și 10 (28,93%), iar 55 au obținut note între 8 și 9 (45,45%). Nu s-au înregistrat note la examen de 10, dar la disciplina Psihopedagogie specială, s-a obținut nota 10 la proba scrisă.

Primele 5 note la examen sunt 9.89, 9.85, 9.79, 9.76 și 9.75, înregistrate la următoarele discipline: Istorie (un candidat), Psihopedagogie specială (un candidat), Învățământ preșcolar (2 candidați) și Alimentație publică (un candidat). Cea mai mare notă la examen, 9.89, a obținut-o Vaida Diana Maria, la disciplina de examen Istorie, urmată de Pop Gianina Maria, cu nota la examen, 9.85 și 10 la proba scrisă, respectiv, Porumb Maria, cu nota la examen 9,79.

Au fost respinși 31 de candidați dintre care 21 cu note la examen între 7 – 7.99, 6 cu note între 6 – 6.99, 5 candidați cu nota între 5 – 5.99. Nu au fost candidați cu note la examen sub 5, dar au fost 5 candidați cu note la proba scrisă sub 5.

Contestațiile se depun azi, 25 iulie 2023, până la ora 20.00 și mâine, 26 iulie 2023, până la ora 12.00 la Centrul de examen – Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, se vor afișa marți, 1 august 2023.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *