REZULTATELE SIMULĂRII EVALUĂRII NAŢIONALE PENTRU CLASELE A VIII-A, ÎN ANUL ȘCOLAR 2025 – 2026

Deratizare pe domeniul public
30 martie 2026

REZULTATELE SIMULĂRII EVALUĂRII NAŢIONALE PENTRU CLASELE A VIII-A, ÎN ANUL ȘCOLAR 2025 – 2026

Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele probelor scrise de la Simularea Evaluării Naționale pentru elevii claselor a VIII-a și le-a transmis Inspectoratelor Școlare Județene.
În județul Sălaj, rezultatele Simulării Evaluării Naţionale pentru fiecare probă scrisă sunt
următoarele:
La Limba şi literatura română, din 1731 elevi prezenți, 1125 au obținut note mai mari
sau egale cu 5 (64,99%).
La Matematică, din 1730 elevi prezenți, 1036 au obținut note mai mari sau egale cu 5 (59, 88%).
La Limba şi literatura maternă, din 383 elevi prezenţi, 343 au obținut note mai mari sau egale cu 5
(89,56%).
Nu s-au înregistrat note de 10 (zece) la niciuna dintre probele scrise.
Rezultatele de la Simularea Evaluării Naționale se comunică individual, nu prin afișare.
Aceste rezultate vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe
cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate
fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.
Lucrările scrise se află în unitățile de învățământ în care elevii au susținut probele. Profesorii
care predau la clasele a VIII-a disciplinele la care s-a susținut Simularea Evaluării Naționale (Limba
și literatura română, Matematică, respectiv Limba și literatura maternă) au acces la lucrările elevilor și
la borderourile de evaluare corespunzătoare, pentru a le putea discuta cu aceștia, în perioada
următoare, în scopul identificării nevoilor individuale ale fiecărui elev și în vederea organizării unor
activități remediale care să-i sprijine în procesul de pregătire a examenului propriu-zis.
Astfel de analize vor fi realizate atât la nivel de unitate de învățământ, cât și la nivelul
Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, pentru stabilirea măsurilor adecvate optimizării rezultatelor
elevilor, în perspectiva examenului național.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *