Siguranţa traficului rutier şi menţinerea ordinii publice în atenţia poliţiştilor din Ileanda

Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis, fapte constatate de poliţişti
30 august 2021
COVOR ASFALTIC PE DRUMUL JUDEȚEAN 110A
30 august 2021

Siguranţa traficului rutier şi menţinerea ordinii publice în atenţia poliţiştilor din Ileanda

Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ileanda au acţionat, în zona de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea faptelor nelegale şi pentru descurajarea activităţilor care pot pune în pericol siguranţa cetăţenilor, precum şi pentru asigurarea intervenţiilor în sprijinul  cetăţenilor. Zeci de sancţiuni au fost aplicate.

La data de 27 august a.c., poliţiştii au desfăşurat o acţiune ce a avut ca scop siguranţa cetăţenilor şi a traficului rutier.

Pentru abaterile constatate a fost reţinut un permis de conducere, fiind aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale.

Valoarea sancţiunilor este de peste 11500 lei.

Din totalul amenzilor, 26 au fost aplicate la regimul circulaţiei rutiere şi patru la Legea 61/1991 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate a fost identificat şi un adolescent, bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt calificat, faptă comisă în noaptea de 18 spre 19 noiembrie 2020.

Din cercetări s-a stabilit că, cel în cauză, ar fi pătruns în curtea unei locuinţe, din comuna Gâlgău, iar dintr-o anexă a sustras un motofierăstrău.

Prejudiciul a fost recuperat şi restituit păgubitului.

Cercetările continuă, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *