SIMULAREA EVALUARII NATIONALE

REPREZENTANTII CLUBURILOR SPORTIVE LA JANDARMERIA SALAJ
17 februarie 2016
ACCIDENT CU DOUA VICTIME
17 februarie 2016

SIMULAREA EVALUARII NATIONALE

Simularea Examenelor Naţionale va începe săptămâna viitoare cu Evaluarea Naţională la clasele a VIII-a, după următorul calendar

al probelor scrise:

 

22 februarie 2016, Limba şi literatura română;

23 februarie 2016, Matematică;

24 februarie 2016, Limba şi literatura maternă

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a elaborat o procedură privind organizarea şi desfăşurarea Simulării Evaluării Naţionale, precum şi a Examenului de Bacalaureat Naţional. Conform acestei proceduri toate probele scrise vor începe la ora 9, iar accesul elevilor în săli este permis pănă la ora 8.30. Timpul de lucru este de 2 ore pentru clasele a VIII-a şi 3 ore pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a pentru care Simularea va fi în perioada 7-10 martie 2016. Sălile de clasă în care se susţin probele, sălile în care se descarcă şi multiplică subiectele, precum şi sălile în care se preiau, se evaluează şi se depozitează lucrările  vor fi dotate toate cu sisteme de supraveghere video şi audio.

Evaluarea lucrărilor scrise se va realiza de către profesorii evaluatori din unitatea de învăţământ în care se desfăşoară simulările naţionale. Fiecare lucrare va fi evaluată de doi profesori evaluatori dintre care un profesor care predă la clasă. Dacă nu sunt suficienţi profesori de specialitate în şcoală, există şi posibilitatea evaluării cu un profesor dintr-o altă şcoală. Rezultatele obţinute la simulările naţionale vor fi afişate în data de 4 martie 2016 şi ele nu se contestă. Notele de la simulare pot fi trecute în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului.

Rezultatele de la simulări vor fi analizate la nivelul fiecărei clase, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri menite să îmbunătăţească performanţele şcolare. Fiecare unitate de învăţământ va elabora un raport pe care îl va transmite Inspectoratului Şcolar. Raportul va include şi un plan de măsuri remediale, acolo unde acest lucru se va impune.

Menţionăm că, în judeţul Sălaj, Simularea Evaluării Naţionale la clasele a VIII-a se va desfăşura în 59 centre de examen la care au fost arondate 98 unităţi de învăţământ. Dintre cele 59 centre de examen 44 vor fi şi centre de comunicare. Pentru probele scrise la limba şi literatura română şi la matematică s-au înscris 2333 elevi, iar pentru proba de limba şi literatura maternă 525 elevi  (504 la limba maghiară, 13 la limba germană şi 8 la limba slovacă).

 

,

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *