
#operatia pe creier, punctul în care am ajuns după acești 8,5 ani în care presiunea a fost constanta și infernală, este mult peste puterile noastre, azi cel puțin. Chinul lui Șerban, și e un chin greu de scris sau imaginat, poate înceta din momentul in care avem banii; e greu să îți auzi propriul copil când îți spune, după o criză la care ai asistat neputincios „era sa mor bah…” .
Abia putem asigura costurile preoperatorii, în schimb, costurile intervenției și ce înseamnă post operator, respectiv recuperarea în ansamblul ei, cu siguranță #nu.
În funcție de cum evoluează și își revine #Șerban, undeva între 40 și 50 de mii de Euro avem nevoie, prin urmare, facem un apel la comunitatea de bine alaturi de care am schimbat destine, #reusimîmpreună!
 Șerban, chiar și așa, în inocența lui, se bucură de copilăria sa, face față cu brio chiar și la unele răutăți, dar noi știm ce trebuie făcut să aibă o copilărie și o viață relativ normală!
La naștere, Șerban a suferit un accident vascular cerebral (AVC) în emisfera stângă, în urma căruia a fost diagnosticat cu hemipareză dreaptă. De atunci, fiecare zi a fost o luptă surdă pentru recuperare și #pentru o copilărie normală.
Odată cu trecerea timpului, au apărut și crizele epileptice, iar medicii au stabilit diagnosticul de epilepsie focală. Din păcate, în cazul lui Șerban, medicamentele nu mai reușesc să țină crizele sub control, iar acestea devin tot mai dese și mai puternice.
Singura soluție medicală rămasă este o intervenție neurochirurgicală complexă, prin care medicii vor îndepărta cicatricea cerebrală rămasă în urma AVC-ului. Această operație va fi realizată la o clinică privată din București, însă costul depășește cu mult posibilitățile noastre.
Apreciem orice sprijin, pt noi contează, credeți-ne!
De aproape 9 ani suntem într-un maraton, deplasări constante, terapii, operații, investigații, lupte pt medicamentele care se găsesc enorm de greu perioade semnificative, ADHD și lista e lungă, da, fiecare sprijin, cât de mic, contează!
#Împreună este singura modalitate în care putem trece linia de sosire!
 Cum poți ajuta:
Distribuie această poveste — fiecare share înseamnă o șansă în plus!
 Donează, orice sumă în conturile de mai jos:
Titular: Maria Loredana Ciocoi
IBAN: RO59 REVO 0000 1923 0001 1708
Banca: Reifesen Bank
Titular cont: Maria Loredana Ciocoi
IBAN: RO76RZBR0000060020327121
Banca: Transilvania
Titular cont: Laurentiu Florian Ciocoi
IBAN lei: RO39BTRLRONCRT0245924801
IBAN Euro: RO86BTRLEURCRT0245924801
#Bt_pay: 0740007535
BCR: RO82 RNCB 0214 0356 6268 0005
Titular: Laurentiu Florian Ciocoi.
Mențiune: „Pentru Șerban”
Mulțumim din suflet tuturor celor care aleg să fie alături de noi în această luptă pe care n-am ales-o dar ne încăpățânăm să o câștigăm!
#Șerban_poate, singura opțiune și pt noi!