


sediul instituţiei, cu Patrick Colquhoun, preşedintele Medical Support in Romania (MSR), fundaţie ce are o colaborare de două decenii cu Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.
În cadrul întâlnirii, Patrick Colquhoun a menţionat succesul deosebit al proiectului implementat în cadrul spitalului, cu sprijinul, inclusiv financiar, al MSR, privind realizarea staţiei de sterilizare, ce este, la ora actuală, cea mai modernă din România. În acest context, preşedintele MSR a subliniat faptul că este foarte important ca sterilizarea să fie percepută, şi în România, ca un departament separat în cadrul unităţilor spitaliceşti.
În ceea ce priveşte viitorul colaborării româno-engleze pe linie medicală, Patrick Colquhoun a precizat că a fost demarat un proiect pilot privind profesionalizarea asistenţei medicale. În acest scop, trei persoane din cadrul Şcolii Postliceale Sanitare au plecat, în cursul lunii aprilie, la un curs de specialitate, la Cambridge, în Anglia. Colquhoun şi-a exprimat speranţa că, pentru implementarea cu succes a proiectului, Şcoala Postliceală Sanitară din Zalău va beneficia de sprijinul autorităţilor locale în identificarea unui de un sediu corespunzător.
„Apreciez foarte mult efortul pe care îl faceţi deja de atâţia ani, ajutând spitalul în momentul în care avea cea mai mare nevoie de sprijin. De-a lungul timpului, aţi arătat prin exemple concrete că se poate face ceva şi pentru sistemul medical de la noi”, a precizat prefectul Alexandru Vegh, ce a promis sprijin din parte instituţiei pe care o reprezintă, în măsura competenţelor şi posibilităţilor, în toate iniţiativele actuale şi viitoare ale MSR.
Alex Olar purtator de cuvant Prefectura Salaj