
La data de 19 ianuarie a.c., în jurul orei 13:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Bulevardul Mihai Viteazu, din municipiul Zalău.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Biroului Rutier Zalău, iar din primele verificări efectuate s-a stabilit că o femeie care conducea un autoturism pe Bulevardul Mihai Viteazu, din direcția gară – centru, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de autoturismul care circula în fața sa, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în autoturismul care îl preceda, acesta din urmă intrând, la rândul său, în coliziune cu un al patrulea autoturism.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime.
Cei patru conducători auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. – Poliția Sālaj