

În vederea depistării învinuiţilor şi ridicării mijloacelor materiale de probă, sunt în curs de derulare un număr de 21 de percheziţii domiciliare simultane pe raza municipiilor Bucureşti, Iaşi, Ilfov, Braşov şi Sălaj.
În mod concret, în sarcina învinuiţilor, s-a reţinut că sub coordonarea liderilor grupului – învinuiţii NICULCEA STEJĂREL, de 53 de ani şi CAIA GHEORGHE, de 50 ani, au constituit mai multe societăţi comerciale care, în mod aparent legal, desfăşurau activităţi de recrutare şi plasare a forţei de muncă în Cehia, Spania, Italia, Germania şi Cipru, cu prezentarea în fapt, a unor oferte de muncă false, cu privire la condiţiile de muncă, salariul oferit de angajator, condiţiile de masă şi cazare.
Prin această modalitate de inducere în eroare au fost recrutate, transportate în străinătate şi exploatate prin executarea unor munci cu încălcarea normelor în vigoare şi fără încheierea în mod legal a unor contracte de muncă, un număr total de peste 120 de victime.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală şi Serviciul Teritorial Iaşi urmează a fi conduse un număr de 22 de persoane, faţă de care s-a dispus anterior începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi trafic de persoane.
La desfăşurarea acţiunii participă ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul D.C.C.O. Bucureşti şi B.C.C.O. Iaşi.