

Rostaş Vasile a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de inducerea în eroare a organelor judiciare şi ultraj, fapte prev. de art. 268 alin. l C.p., art. 257 alin. l şi 2 C.p., totul cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p. şi art. 41 alin. 1 C.p.
Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că în data de 15.05.2015, inculpatul a formulat o plângere penală împotriva agentului şef principal V.I., privind comiterea infracţiunii de purtare abuzivă, cunoscând că aceasta este nereală şi nu are o bază factuală reală, cu scopul de a-l intimida şi a-i aduce atingere reputaţiei profesionale, iar în noaptea de 08/09.05.2015, inculpatul a exercitat acte de violenţă asupra agentului şef principal V.I., i-a adresat ameninţări în scop de intimidare, persoana vătămată fiind funcţionar public ce implică exerciţiul autorităţii şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare, Judecătoriei Şimleu Silvaniei.