
Zilele muzicii vechi – Zalău 2012 ca parte integrantă al Festivalului Muza Fest 2012, oferă publicului amator trei spectacole
deosebite de muzică camerală şi dans baroc.
Formaţia zălăuană Dulcis Animus (Kővári Aranka- flaut drept, Kővári László- clavecin, invitată
Szabó Mária- flaut drept), ca formaţie gazdă, propune melomanilor un pelerinaj în muzica
barocă a Europei occidentale.
Ansamblul Baroc Transylvania din Cluj (Zoltán Majó- flaut drept, Mátyás Bartha- vioară
barocă, Ciprian Câmpean- violoncel baroc, Erich Türk- clavecin ) propune o incursiune
spectaculoasă în muzica instrumentală autohtonă a secolului XVIII, folosind manuscrisele
acestei perioade: Multiculturalitate în muzica veche transilvană.
Ansamblul de dans Passeggio din Cluj-Napoca, singura trupă din ţară care tratează dansul
baroc, alături de dansul medieval şi renascentist, aduce un spectacol de dansuri din perioada
barocă, Short and sweet .
Muzica barocă şi dansul baroc – două arte, cea a muzicii şi cea a dansului, menite să delecteze
gustul rafinat al spectatorilor, domină cea dea patra ediţie a Zilelor muzicii vechi .
Cele trei spectacole în ordine cronologică vor fi:
Marţi, 16 octombrie: Dulcis Animus – Concert de muzică barocă
Vineri, 19 octombrie: Ansamblul Baroc Transylvania din Cluj – Multiculturalitate în muzica
veche transilvană – concert de muzica veche
Duminică, 21 octombrie: Ansamblul de dans Passeggio – Spectacol de dansuri din perioada
barocă, intitulat Short and sweet.
16 octombrie 2012, orele 18.00 / Centrul de Cultura si Arta Salaj
RECITAL CAMERAL DE MUZICĂ BAROCĂ
(la instrumente de epocă)
BAROKK KAMARAZENE KONCERT
(korabeli hangszereken)
Dulcis Animus
KŐVÁRI ARANKA – flaut drept baroc
KŐVÁRI LÁSZLÓ – clavecin
Invitat/meghívott SZABÓ MÁRIA – flaut drept baroc
Program:
1 Giuseppe Sammartini (1693-1751): Sonata nr.II, în Fa major
Allegro – Adagio – Allegro
2 Jacques Hotteterre (1674-1763): Premiere Suitte (1715)
Gravement-Gay-Rondeau Tendre-Rondeau Gay-Gigue
3 Dario Castello (c.1590-c.1658): Sonata quarta
(Sonate concertate in stil moderno, Libro II, Venezia, 1629)
4 Jacob van Eyck: Den Nachtegael
5 Georg Philipp Telemann (1681-1767): Triosonate in C
Grave-Andante-Presto-Largo-Allegretto-Vivace-Triste/Disperato
6 Georg Philipp Telemann (1681-1767): Fantasia I. in C
Vivace-Allegro
7 William Williams (? – 1701): Triosonata In Imitation of Birds
Adagio-Allegro-Grave- Allegro
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
.
Maria SZABÓ este licenţiată la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, specialitatea
pedagogie muzicală şi flaut drept. Este profesor de muzică şi flaut drept la Cluj. A frecventat
cursurile de măiestrie ale lui Peter Holtslag (la Budapesta/Ungaria şi Trondheim/Norvegia),
Marion Verbruggen (la Karlsruhe/Germania), Sabine şi Tuomas Kaipainen (la Thun/Elveţia şi
la Cluj/Romania), Michael Oman (la Krieglach/Austria). Are o intensă activitate pedagogică şi
concertistică, fiind membru fondator al ansamblului Flauto Dolce din Cluj. Este profesoară de
muzică la Liceul Waldorf din Cluj Napoca
Aranka Kővári (flaut drept) este elevă la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj,
secţia orgă şi desfăşoară o activitate artistică intensă. În paralel învaţă flaut drept cu profesorul
şi artistul clujean Zoltán Majó. Ca elevă a participat cu succes la numeroase concursuri şcolare
şi festivaluri. Se orientează cu precădere spre muzica barocă. A participat cu succes la cursurile
de vară ale Festivalului de Muzică Veche din Miercurea-Ciuc, secţiunea flaut drept. Este
câştigătoare, pentru a treia oară consecutiv, al programului „Pot ajuta?- MOL – Program de
Promovare a Talentelor” 2011, realizat de Fundaţia Pentru Comunitate- MOL, România. Este
membru fondator al formaţiei Dulcis Animus din Zalău. În mai 2011 – împreună cu Maria Szabó
– este premiată cu Menţiunea I. la Concursul internaţional de muzică barocă La Stravaganza,
organizat de Academia de Muzică, Cluj-Napoca.
László Kővári (clavecin) este profesor de pian la Liceul de Artă din Zalău, membru fondator
al fomaţiei Dulcis Animus. Originar din Carei, desfăşoară o activitate concertistică intensă şi
diversă: participări la festivaluri, concerte, fiind şi directorul artistic al Zilelor Muzicii Vechi
(Festivalul MuzaFest), organizat în fiecare toamnă la Zalău.
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
DULCIS ANIMUS
Formaţia Dulcis Animus este o formaţie tânără cu o bogată activitate concertistică,
desfăşurată mai cu seamă la diferitele acţiuni culturale ale municipiului Zalău.
Solista formaţiei, Kővári Aranka elevă la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”
din Cluj-Napoca, desfăşoară o activitate artistică intensă. Ca elevă (cu flaut drept, dar şi ca
violonistă) a participat cu succes la numeroase concursuri şcolare şi festivaluri. Se orientează cu
precădere spre muzica barocă şi muzica renascentistă. A participat cu succes la cursurile de vară
ale Festivalului de Muzică Veche din Miercurea-Ciuc, secţiunea flaut drept, fiind o specializare
în această direcţie. Este câştigătoare, pentru a treia oară, consecutiv al programului „Pot ajuta?
– MOL – Program de Promovare a Talentelor” 2011 , realizat de Fundaţia Pentru Comunitate-
MOL, România. În mai 2011 a obţinut, împreună cu Maria Szabó, Menţiune I. la Concursul
internaţional de muzică barocă La Stravaganza, organizat de Academia de Muzică din Cluj-
Napoca. Împreună cu Kővári László şi cu Maria Szabo au susţinut numeroase concerte în Cluj
Napoca, Satu Mare, Carei, Cisnădie.
MuzaFest 2012
VINERI, 19 octombrie
CONCERT
şi lansare de CD
Ansamblul Baroc Transylvania (Cluj)
http://www.baroque.ro/
Zoltán MAJÓ – Flaut drept baroc
Mátyás BARTHA – Vioară barocă
Ciprian CÂMPEAN – Violoncel baroc
Erich TÜRK – Clavecin
PROGRAM
Multiculturalitate în muzica veche transilvană
1. Antonio Vivaldi (1678-1741): Concerto în sol minor, RV 103
Allegro ma cantabile-Largo-Allegro non molto
2. Arcangelo Corelli (1653-1713): Sonata în Sib major, op. 5/2 (Ms. lui Josephus
Fazakas Krizbacencis, 1738)
Grave- Allegro- Vivace- Adagio- Vivace
3. ? Georg Christoph Wagenseil (1715-1777): Sonatina (Ms. Contelui Ladislaus Szekely,
1744)
Allegro- Andante- Minuetto- Presto
4. Anonim: Ciacona (Ms. lui Josephus Fazakas Krizbacencis, 1738)
5. G. F. Haendel (1685-1759): Sonata în la minor, Op. 1 / 4 HWV 362
Larghetto-Allegro-Adagio-Allegro
6. Martin Schneider (1748-1812): Arioso & Sonata (1779, Braşov)
7. János Lavotta (1764-1820): Dans (Verbunkos)
8. Anonim (Fr. Rouschitzki: Musique orientale, 1834 / Ms. din Sf. Gheorghe, 1757
/ Codex Moldavus, Odessa, 1824): Air grecque – Magjar Tantz – Air moldave –
Chanson Vallaque (Aranj. de Z. Majó)
…………………………………………………………………………………………..
Muzica instrumentală autohtonă a secolului XVIII
Muzica instrumentală din Transilvania secolului XVIII a păstrat relativ puţine piese. Tocmai din
această cauză manuscrisele accesibile în bibliotecile noastre reprezintă o valoare nepreţuită. O
astfel de colecţie este Cartea de muzică a contelui Ladislaus Szekely. Crearea ei este rezultatul
călătoriei contelui la Viena între anii 1743-1744. Partitura conţine cu preponderenţă piese în stil
galant.
Sub acest aspect putem suspecta calitatea de autor a lui Georg Christoph Wagenseil (1715-1777).
Şi Cartea lui Josephus Fazakas Krizbacensis (1738) constituie o mostră fidelă a
îndeletnicirilor diverse a unui muzician transilvan al vremii. În manuscris apar şi piese
identificate ulterior drept lucrări de Händel sau Corelli.
În colecţia de partituri Manuscrisul din Sfântu Gheorghe (1757) se găsesc multe piese
vest-europene, printre care şi piesele unor importanţi compozitori italieni şi germani (Händel
Telemann, Hasse, Bach, Veracini, etc.). Deşi a fost găsit în Sfântu Gheorghe, originea ei poate fi
căutată mai degrabă în oraşele transilvănene populate de saşi.
Martin Schneider (1748-1812) s-a născut la Ghimbav (jud. Braşov), activând mai întâi ca
organist la Biserica Neagră din Braşov. Alături de cantate şi patimi a scris tratate teoretice şi o
carte de corale ce avea să rămână în uz până în 1900.
În această perioadă reşedinţele aristocrate au găzduit o viaţă muzicală activă. Artişti străini
renumiţi au fost invitaţii permanenţi ai acestor evenimente muzicale. János Lavotta a fost
compozitor, violinist şi iniţiatorul muzicii stil „verbunkos” (dansurile tinerilor recruţi). Între
1802-1804 a fost dirijorul trupei de teatru din Cluj. Probabil a fost şi în castelul din Bonţida de
lângă Cluj a familiei contelui Bánffy.
În muzica popoarelor sud-estice şi central-europene de la sfârşitul secolului XVIII şi prima parte
a secolului XIX una dintre cele mai vizibile elemente melodice este secunda mărită. Aceasta
reprezintă o caracteristică a muzicii arabe, de unde a ajuns în Peninsula Balcanică, prin cucerirea
progresivă a turcilor, pentru ca apoi să ajungă şi în Bazinul Carpatic. În transmiterea acesteia au
jucat un rol esenţial şi ţiganii nomazi. Acest stil instrumental aduce la numitor comun acel strat
al culturii melodice a mai multor popoare care s-a cristalizat în această perioadă. Un exemplu
semnificativ pentru aceasta îl reprezintă Manuscrisul din Sfântu Gheorghe (1757), precum şi
colecţiile Musique orientale (1834) şi Codex Moldavus (1824) din Moldova învecinată.
Text: Zoltán Majó & Erich Türk
……………………………………………………………………………………………………………………………..
Ansamblul Baroc Transylvania deja din 1995 se dedică interpretării muzicii baroce, cu
precădere celei autohtone. Folosind copii ale unor instrumente din Baroc, ansamblul se dedică
însă şi muzicii contemporane transilvane, interpretând în primă audiţie absolută lucrări de Hans
Peter Türk, Adrian Borza, Dan Voiculescu, Adrian Pop şi Cornel Ţăranu.
Activitatea formaţiei este documentată de cinci CD-uri şi un DVD, transmisii radio, TV şi
peste 500 de concerte. In afară de participarea la festivaluri în România, la ceremonii şi recepţii
organizate de Preşedinţia României sau misiuni diplomatice, ansamblul a efectuat numeroase
turnee in străinătate (Germania, Olanda, Elveţia, Austria, Italia, Belgia, Franţa, Portugalia,
Anglia, Ungaria, Republica Moldova).
Toţi membrii ansamblului sunt absolvenţi ai Academiei de Muzică Gh. Dima, perfecţionându-se
în continuare la studii şi cursuri de măiestrie în străinătate. Ei desfăşoară de altfel o foarte bogată
activitate concertistică la nivel european şi în cadrul altor formaţii camerale.
Zoltán Majó este un neobosit promotor al muzicii vechi autohtone, fondator şi conducător al
ansamblului Flauto dolce. Predă la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj.
Ciprian Câmpean este membru şi al altor formaţii camerale (La Follia, Napocelli). Face parte
din orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania din Cluj.
Dr. Erich Türk predă orgă, clavecin, muzică de cameră şi organologie la Academia de Muzică
Gh. Dima din Cluj. În 2000 este laureat al concursului internaţional de orgă J.S. Bach din Bruges
(Belgia).
Mátyás Bartha a câştigat numeroase premii la concursuri de muzică de cameră. A colaborat
cu Zürcher Streichquintett, Euler Quartett, Swiss Baroque Soloists, etc. Este membru al
Sinphonieorchester din Basel (Elveţia).
………………………………………………………………………………….
21 octombrie 2012-10-04
Ansamblul de dans Passeggio:
„Short and sweet – Dansuri din perioada baroca”
Spectacolul Short and sweet aduce în scenă o selecţie de dansuri din perioada
barocă. Principala caractersistică a acestui tip de dans este eleganţa mişcărilor şi infinita
varietate a coregrafiilor. Denumit în epocă « la belle danse », dansul baroc a fost prezent la
curţile regale şi nobiliare, dar şi în cadrul operelor – balet.
Passeggio încearcă să redescopere dansul, gastronomia, vestimentaţia, conduita
socială şi metodele de petrecere a timpului liber în spaţiul european în perioada cuprinsă
între secolele 13-18. Este singura trupă din ţară care tratează dansul baroc, alături de dansul
medieval şi renascentist.
Spectacolele concepute de coregrafa noastră sunt dintre cele mai diferite, astfel
încât publicul să fie surprins ori de câte ori ne urmăreşte: uneori avem prezentări fidele ale
dansului, alteori combinăm original paşii sau îi rearanjăm coregrafic astfel încât dansul de
salon să fie adaptat scenei; am încercat chiar abordări moderne şi comice. Ca şi element
definitoriu al spectacolelor noastre este încercarea de a da un fir epic întregii prezentări, de
a da un sens sau de a interpreta în paşi de dans mici scenete celebre.
Totodată acordăm o mare importanţă vestimentaţiei, pe care o realizăm după o atentă
documentare, astfel încât să fie adaptată fiecărui secol în parte. Mai mult, ne ferim de
realizarea unor costume tip „uniformă” şi încercăm să transformăm fiecare costum într-un
unicat.