
Manifestarea, la care au participat oficialităţi locale, elevi, reprezentanţi ai cultelor religioase şi veterani de război, avut loc la Cimitirul Eroilor şi a inclus: depuneri de jerbe la Monumentul Eroilor și Monumentul Eroilor Sovietici, un ceremonial militar şi religios şi o paradă militară, cu defilarea Gărzii de Onoare.
Cu acest prilej, subprefectul Onorica Abrudanu a susţinut o scurtă alocuţiune în care a subliniat importanţa dublului eveniment marcat joi.
„În tradiţia ultimilor ani, marcăm astăzi un dublu eveniment: praznicul Înălţării Domnului şi cinstirea memoriei Eroilor Neamului care, de-a lungul secolelor, şi-au aşezat viaţa la temelia devenirii şi împlinirii istorice a poporului roman, pentru libertate, demnitate şi
unitate statală. Ziua Eroilor, născută din acelaşi mănunchi de semnificaţii cu Praznicul Înălţării Domnului, trezeşte în conştiinţa tuturor românilor emoţia profundei recunoştinţe faţă de toţi cei care au pus datoria faţă de semeni şi faţă de patrie mai presus decât
propria lor existenţă pe acest pământ. Cu profundă recunoştinţă în suflete şi în conştiinţe, ne înclinăm astăzi, de Ziua Eroilor, în faţa acelor oameni pe care credinţa şi speranţa în viitor i-a scos din matca destinelor obişnuite. De-a lungul unei istorii
zbuciumate, eroii poporului roman, mulţi dintre ei anonimi, mulţi dintre ei doar nume necunoscute pe crucile albe din cimitire, au pus 
din 1916-1918 şi în cele două conflagraţii mondiale. Trebuie să-i amintim astăzi şi pe eroii din istoria recentă, pe cei ce s-au jertfit pentru libertate şi credinţă în decembrie 1989, precum şi pe toţi cei care şi-au dăruit jertfa supremă acolo unde ţara le-a
încredinţat misiunea în anii din urmă, în teatrele de operaţiuni din străinătate. Toţi sunt eroii noştri, cărora le punem astăzi la căpătâi o lumânare şi o lacrimă. Pe de altă parte, momente ca cel de astăzi trebuie să ne reamintească tuturor că avem datoria de a
face din România o ţară europeană nu doar ca poziţie pe hartă, ci şi ca nivel de trai şi civilizaţie. Din respect şi recunoştinţă pentru ei, eroii noştri, trebuie să lăsăm departe interesele mărunte ale unuia sau altuia şi să ne gândim din nou, aşa cum au făcut-o şi
ei, la interesul naţional. Să încercăm să nu căutăm în altă parte scuze pentru eşecurile noastre, să ne privim mai întâi în oglindă şi să mergem mai departe cu credinţa că avem o ţară frumoasă, cu un trecut glorios şi un viitor care depinde doar de noi pentru a fi mai
bun”, a precizat Onorica Abrudanu.

Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj
Judeţul Sălaj ● Municipiul Zalău ● Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 12
Tel. 0260-615450 ● fax 0260-661270 ● e-mail: [email protected] ● www.prefecturasalaj.ro
Iată şi lista premianţilor:
GIMNAZIU
Locul I – Petrea Alexandra Mirela, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău – „Ioan
Mureşan Burgăreanu”
II – Tegzeş Dan, Şcoala Gimnazială Marca – „Gavril Butcovan, ales de Dumnezeu să scrie
adevărul despre atrocităţile de la Ip”
III – Moşuţ Cristian Alexandru, Grupul Şcolar Surduc – „Ultimul senior al României”
Menţiune – Ungur Mădălina, Şcoala Gimnazială Rus – „Cultul strămoşilor”
LICEU
Locul I – Ciocoi Iulia Delia, Grupul Şcolar Mihai Viteazul Zalău – „Gheorghe Pop de
Băseşti – Badea George”
II – Ciaca Iulia, Grupul Şcolar Ileanda – „Un vetern de război, un erou al ţării mele”
III – Man Andrada, Colegiul Naţional Simion Bărnuţiu Şimleu Silvaniei – „Profetul cu glas
de tunet”
Menţiune – Crişan Denisa Maria, Colegiul Naţional Simion Bărnuţiu Şimleu Silvaniei –
„Eroi ascunşi în negura uitării”