

Printre altele, mobilitatea urbană definește și ansamblul total al locurilor de parcare precum și gestionarea eficientă a disponibilității acestora.
La nivelul municipiului Zalău numărul de autovehicule trece de 20.000, iar locurile de parcare însumau la nivelul anului trecut 4500. Problema acută a lipsei locurilor de parcare era dublată de posibilitatea unică de plată a acestora, exclusiv în numerar, asta în condițiile în care telefonul mobil este cel mai utilizat mijloc de comunicare din România, iar posibilitățile alternative de plată ale utilizării parcărilor există cu succes în alte orașe încă de acum câțiva ani.
Asociația Sălăjenii Contează, prima inițiativă autohtonă de participare a cetățenilor la procesul decizional, a dezbătut acest subiect încă din anul 2016. La acel moment, am decis să mă implic în calitate de susținător al unui demers cetățenesc privind implementarea unui sistem electronic de plată a parcărilor, considerând că o astfel de inițiativă atrage după sine o multitudine de avantaje pentru cetățeni, cât și pentru municipalitate.
Recent, Primăria Zalău a anunțat faptul că sistemul de plată electronic a parcărilor publice cu plată din municipiul Zalău a fost implementat de astăzi, modalitățile prin intermediul cărora poate fi efectuată plata parcării fiind atât prin SMS, cât și prin aplicația mobilă gratuită TPARK.
Un astfel de demers este unul extrem de important în condițiile în care marile orașe europene pun din ce în ce mai mult accentul pe digitalizarea serviciilor către cetățeni, iar cele care vizează infrastructura ocupă un loc fruntaș.
Sper ca acest tip de serviciu să funcționeze fără sincope și să ofere zălăuanilor o mai mare accesibilitate în ceea ce privește locurile de parcare.
Acest lucru însă nu poate înlocui necesitatea acută a locurilor de parcare, obiectiv care ar trebui să se înscrie pe lista prioritară a proiectelor primăriei Zalău.