


Bihari Zoltan a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. 1 C.p.
Probatoriul administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale a relevat faptul că în data de 28.07.2016, în jurul orelor 1320, inculpatul a condus pe raza localităţii Sărmăşag, judeţul Sălaj, motociclul marca Yamaha Majesty 150 cu nr. de înmatriculare CJ-98-YMY, având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.
Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare, Judecătoriei Şimleu Silvaniei.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.