


abuz de încredere, prev. de art. 238 alin. 1 C.p., constând în aceea că în data de 10.10.2016, persoana vătămată Nagy Ferenc Istvan i-a înmânat inculpatului Nagy Zsolt suma de 27.450 euro în scopul de a achiziţiona un autoturism din Germania în valoare de 5000 euro, iar suma de 22.450 euro pentru a o duce şi înmâna unei persoane reprezentant al firmei TorstenCar din Germania. Inculpatul Nagy Zsolt şi-a însuşit pe nedrept suma, refuzând restituirea la cererea persoanei vătămate.
La data de 22 octombrie 2016 s-a întocmit referat cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 zile a inculpatului Nagy Zsolt. Propunerea a fost admisă la data de 22 octombrie 2016 de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Zalău care, prin încheierea penală nr. 21/JDL din data de 22 octombrie 2016 a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 22 octombrie 2016 până la data de 20 noiembrie 2016, inclusiv;
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.