
Mașinile utilizate pot fi vândute doar după ce au primit Cartea de Identitate a Vehiculului, eliberată de Registrul Auto Român
Atunci când cumperi un vehicul utilizat, nu îți asuma și riscurile din istoricul lui!
Achiziționează mașina doar după ce vânzătorul a obținut Cartea de Identitate
a Vehiculului – CIV de la Registrul Auto Român RA. Cel care înstrăinează
vehiculul are această obligație legală, iar noul proprietar are dreptul să primească
CIV de la cel căruia îi oferă banii. În caz contrar, comerciantul încalcă legea, iar
cumpărătorul riscă să achiziționeze un vehicul pe care nu îl va putea înmatricula
sau înregistra sau care îi va aduce cheltuieli neprevăzute.
Registrul Auto Român a demarat o acțiune de informare și control la nivel național,
având ca obiect verificarea modului în care operatorii economici care pun la dispoziție
pe piață vehicule utilizate (second hand) respectă prevederile OG nr. 78/2000 privind
omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității
vehiculelor rutiere. Concret, se verifică dacă persoanele juridice care pun în vânzare
vehicule utilizate oferă cumpărătorilor CIV, așa cum prevede legea.
Scopul acestor controale este asigurarea respectării legislației în vigoare și
protejarea consumatorilor care achiziționează respectivele vehicule, anterior
înmatriculate sau înregistrate în alte state. Prin această campanie de informare și control,
RAR urmărește de asemenea creșterea transparenței pe piața vehiculelor utilizate,
informarea corectă a consumatorilor și întărirea disciplinei comerciale în domeniu.
Astfel, în conformitate cu art. 10 alin. (5) din OG 78/2000, „La înstrăinarea
vehiculului rutier ultimul proprietar al acestuia are obligaţia de a transmite
dobânditorului cartea de identitate a vehiculului.”
În ultima perioadă, RAR a înregistrat destul de multe sesizări referitoare la
comercializarea de vehicule utilizate pentru care nu s-a emis CIV. Fiind o acțiune
proactivă tematică, se vor face verificări la toți operatorii economici care pun la
dispoziție vehicule utilizate.
Prin aceste acțiuni dorim să prevenim unele situații precum cele în care
cumpărătorului i se vinde un vehicul fără CIV, cu promisiunea că va putea obține
ulterior acest document de la RAR. Totuși, în cazul în care vehiculul prezintă modificări
față de configurația omologată, neconformități tehnice și/sau lipsesc documentele
necesare pentru eliberarea CIV, vânzătorul se exclude de la orice răspundere, plasând
întreaga responsabilitate asupra cumpărătorului, acesta aflându-se astfel într-o situație
defavorabilă, fiind nevoit să suporte costuri suplimentare pentru readucerea vehiculului
la conformitate sau chiar imposibilitatea utilizării acestuia.
Informații utile pentru cumpărătorii de vehicule utilizate
Registrul Auto Român RA recomandă persoanelor care intenționează să
achiziționeze un autovehicul utilizat de la diferiți operatori economici din România să
acorde o atenție sporită următoarelor aspecte:
Departamentul Comunicare
Registrul Auto Român