

Sibiu, 1 septembrie 2025 — Comunitatea pentru Excelență în Management Școlar (CEMS), înființată oficial în iulie 2025, a organizat la Sibiu a doua ediție a taberei directorilor de școli, în perioada 29-31 august. Pe agenda evenimentului s-au aflat elementele de identitate ale comunității și planul său de operaționalizare și creștere.
În cadrul unui dialog cu aproape 50 de directori, ministrul educației și cercetării, Daniel David, secretarul de stat Sorin Ion, alături de consilierii Radu Szekely și Mircea Bertea, au avut ocazia să înțeleagă direct de la sursă provocările cu care se confruntă liderii din educație.
Acestea includ presiuni legislative, măsuri de austeritate și incertitudinea legată de viitoarele concursuri pentru posturile de directori. Discuția a oferit o perspectivă directă, diferită de cea vehiculată în presă și de sindicate.
„Școlile au nevoie de directori puternici, profesioniști, cu competențe adecvate, numiți pe merit și plătiți corespunzător, dacă vrem ca acestea să asigure o educație de calitate,” a declarat Marian Anghel, președintele CEMS. El a subliniat că mulți directori se confruntă cu o presiune nedreaptă, fiind nevoiți să decidă dacă vor fi profesori dedicați sau lideri eficienți, dacă își vor continua mandatul din loialitate față de comunitate sau vor renunța din cauza ignorării și nerecunoașterii rolului lor. Această situație este mai gravă pentru cei care și-au pierdut posturile în urma comasărilor și știu că procesele de transformare deja începute vor fi întrerupte.
Directorii au prezentat șase solicitări cheie, printre care:
• Urgentarea demarării concursurilor pentru posturile de directori, ale căror mandate se încheie în curând.
• Definirea unui profil profesional adecvat pentru directorul de școală.
• Evidențierea și recunoașterea profesiei de „director” în grilele de salarizare.
• Posibilitatea de a alege între rolul de director care predă și cel de director care se concentrează exclusiv pe management.
Ministrul și secretarul de stat au încurajat continuarea dialogului, recunoscând că soluțiile din teren sunt indispensabile pentru definirea politicilor educaționale. Participarea lor la evenimentul informal al CEMS, realizat cu sprijinul AVE – Asociația pentru Valori în Educație, a fost percepută ca o recunoaștere a credibilității asociației ca voce a directorilor.
Acest pas este văzut ca un prim gest spre o colaborare instituțională reală, bazată pe meritocrație și pe protejarea managerilor de școli de presiunile politice.
CEMS le urează tuturor colegilor din țară putere și energie bună în noul an școlar!
Suntem vocea directorilor din România și conducem școlile către excelență.