Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare, joi,16 ianuarie a.c., două mandate de executare a pedepsei
cu închisoarea, emise de Tribunalul Sălaj, pe numele a doi bărbaţi de 31, respectiv 39 de ani, unul din comuna Mirşid şi unul din municipiul Zalău.
Bărbatul de 31 de ani, din comuna Mirşid, are de ispășit o pedeapsă de 3 ani și 517 zile închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de spălare de bani, iar cel de 39 de ani o pedeapsă de 3 ani, 6 luni și 492 zile închisoare, pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani.
Cei în cauză au fost depuşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sălaj şi urmează a fi transferaţi la penitenciar în vederea executării pedepsei.