Intrevederea premierului Emil Boc cu conducerea companiei Ford

Radu Capilnasiu: Vom deveni o tara de infractori
27 iulie 2010
Mirel Talos: Cresterea impozitarii si a contributiilor sociale reprezinta o marca a prostiei
7 septembrie 2010

Intrevederea premierului Emil Boc cu conducerea companiei Ford

Primul-ministru Emil Boc a avut astăzi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu
conducerea companiei Ford, în cadrul căreia a fost analizat stadiul investiţiei de la Craiova.

Guvernul României va continua să susţină mediul de afaceri şi să stimuleze

investitorii români şi străini să-şi menţină şi să-şi extindă afacerile în ţara noastră,

a afirmat premierul Emil Boc. „Sprijinim investiţiile străine şi naţionale, în această

perioadă de criză, pentru că scopul nostru comun este menţinerea şi crearea de locuri

de muncă”, a subliniat primul-ministru.

În acest context, John Fleming, promovat recent în funcţia de preşedinte pentru

producţie şi relaţii privind aspectele de muncă în cadrul Ford Motor Company, a

confirmat angajamentul pentru România şi fabrica de la Craiova. „Compania Ford îşi

menţine angajamentul de a investi în proiectul de la Craiova peste 675 de milioane

de euro. Totodată, începând cu prima parte a anului viitor, la Craiova vor începe

angajările. Intenţia noastră este ca la fabrica de la Craiova să ajungem de la 3500 de

angajaţi, cât sunt în prezent, la 7000 în anii care urmează”, a menţionat John Fleming.

John Fleming a arătat, totodată, că din noua funcţie pe care o va deţine va

continua să monitorizeze îndeaproape proiectul investiţional de la Craiova, menţionând

că acesta este unul prioritar pentru compania Ford.
În cadrul întrevederii, John Fleming l-a prezentat primului-ministru Emil Boc pe

noul preşedinte al Ford Europa, Stephen Odell, şi a apreciat colaborarea şi deschiderea

manifestate de autorităţile române în perioada mandatului său.
La întrevederea de la Palatul Victoria au mai participat din partea Guvernului

preşedintele AVAS, Aurelian Popa, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Public,

Bogdan Drăgoi, consilierul de stat al primului-ministru, Dan Lazăr, iar din partea

companiei Ford: John Fleming, Stephen Odell, Wolfgang Schneider şi Nadia Crişan.

Biroul de presă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *