Poliţiştii din Zalău şi Şimleu în acţiune

În perioada 25 – 29 septembrie, activitatea didactică în unitățile de învățământ desemnate secții de votare se va desfășura exclusiv online
24 septembrie 2020
În trafic fără permis şi cu ATV-ul neînmatriculat
24 septembrie 2020

Poliţiştii din Zalău şi Şimleu în acţiune

Miercuri, 23 septembrie a.c., poliţiştii din Zalău au desfăşurat o acţiune în sistem integrat pentru prevenirea faptelor antisociale, dar şi pentru  verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă.

În acest context au fost verificate 36 de societăți comerciale fără a fi constatate nereguli.

De asemenea, în cadrul acţiunii au mai fost verificate 97 de autovehicule şi 122 de persoane au fost legitimate.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 64 de sancțiuni contravenționale, dintre  care 21 pentru încălcarea normelor de convieţuire socială a ordinii şi liniştii publice prevăzute de  Legea nr. 61/1991, 34  la regimul circulaţiei rutiere, cinci pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, o acţiune la Legea 132/2017 și una la HG 301/2012.

Totodată, poliţiştii au reţinut trei premise de conducere, trei certificate de înmatriculare şi au identificat cinci persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni.

La activitatea desfăşurată au participat 22 de efective, dintre care 17 poliţişti de la structura de ordine publică, doi de la rutieră, trei jandarmi şi şase poliţişti locali.

Astfel de activităţi au fost desfăşurate şi de către poliţiştii din Şimleu Silvaniei. Pentru neregulile constatate au fost aplicate, efectivele angrenate în activităţi au aplicat 31 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 19  la regimul circulaţiei rutiere, şapte pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, patru pentru încălcarea normelor de convieţuire sociale a ordinii şi liniştii publice prevăzute de  Legea nr. 61/1991 şi o sancţiune la OG 97/2005.

Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de 34800 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *