A treia ediție a „Monografiei satului Bădăcin și a familiei Maniu”

A apărut ediția on-line a nr. 162 al revistei Caiete Silvane
6 iulie 2018
A apărut ediția on-line a nr. 163 al revistei Caiete Silvane
28 iulie 2018

A treia ediție a „Monografiei satului Bădăcin și a familiei Maniu”

În colecția „Monografii” a Editurii „Caiete Silvane” a apărut, cu sprijinul Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, ediția a treia, revizuită și adăugită, a cărții pr. Cristian Borz, „Monografia satului Bădăcin și a familiei Maniu”.

Prefață la ediția a treia

Ediția a treia a Monografiei satului Bădăcin și a familiei Maniu nu vine cu atâtea completări și revizuiri precum cea de-a doua ediție. Motivația reeditării unei noi ediții a fost dublă. Pe de-o parte, primele ediții s-au bucurat de succes și volumul nu se mai găsește decât cu mare greutate. În al doilea rând, Editura Caiete Silvane a dorit ca, în Anul Centenarului Marii Uniri, să ofere publicului cititor, biografia celui care a avut o contribuție esențială la realizarea marelui act de la 1 Decembrie 1918.

 

Am inserat și de această dată completări și detalieri acolo unde mi s-a părut necesar. Am extins capitolul Documente și am îmbunătățit substanțial Albumul Foto. O adăugire importantă este aceea a Contractului de Donațiune și a Memoriului privind proiectul pentru o biserică greco-catolică la Bădăcin la care se adaugă și Planurile proiectului. Aceste documente descoperite recent ne dezvăluie, în primul rând, viziunea pe care Iuliu Maniu a avut-o pentru dezvoltarea satului Bădăcin, precum și dorința de a aduce aici pe moșii și strămoșii săi, printre care Simion Bărnuțiu, Demetriu Coroianu, Iuliu Coroianu etc.

 

Îmi exprim speranța că și această ediție se va bucura de succes și va contribui la o mai bună înțelegere a locului și a rolului pe care familia Maniu din Bădăcin l-a avut în istoria României moderne.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *