Carti noi la Editura „Caiete Silvane”, semnate de Eugen Crihan si Cristian Borz

Iuliu Maniu cetatean de onoare al satului Badacin
6 februarie 2012
Luni: Expozitie de podoabe si accesorii vestimentare la muzeu
9 februarie 2012

Carti noi la Editura „Caiete Silvane”, semnate de Eugen Crihan si Cristian Borz

În colecţia Ethnos a Editurii „Caiete Silvane” a Centrului de Cultură şi Artă a Judeţului Sălaj a apărut recent, în colaborare cu Editura Universităţii din Oradea, cartea semnată de profesorul Eugen Crihan: „Mentalităţi rurale în România de tranziţie. Un studiu de caz în judeţul Sălaj”. Câteva cuvinte ale autorului:
„Ruralul este adeseori perceput, fie la nivelul tematizărilor cotidiene (al limbajului comun), fie chiar la nivelul celor care deţin o certă instruire academică, ca fiind opusul simplu al urbanului. Întâlnim astfel cel puţin două prejudecăţi majore: cea dintâi, constând în considerarea spaţiului rural ca loc al «înapoierii istorice» (şi, desigur, al mentalităţilor conservator-tradiţionaliste), reprezintă o certă depreciere valorică a ruralităţii, mergând adesea până la dispreţul vădit; cea de-a doua constă în identificarea, grosieră şi nesusţinută factual, dintre ruralitate şi «ţărănism». Cele două prejudecăţi sunt cel mai adesea ascunse sub formula neutrală a «nivelului (gradului) de urbanizare», considerat ca indicator sintetic (şi întru totul relevant) al nivelului de dezvoltare atins de un spaţiu oarecare”.
Eugen Crihan

O altă carte apărută la Editura „Caiete Silvane”: Cristian Borz, „Monografia satului Bădăcin şi a familiei Maniu”.
„Istoricul satului Bădăcin s-a contopit începând cu sfârşitul sec. al XVII-lea cu familia Maniu Acest fapt m-a determinat să împart lucrarea în două părţi: Monografia Satului Bădăcin şi Monografia Familiei Maniu.
Prezenta lucrare, cu toate limitele modeste în care se prezintă, nu aş fi reuşit să o duc la bun sfârşit fără ajutorul unor oameni dornici de a se restabili adevărul. În primul rând trebuie să mulţumesc părintelui Matei Boilă, care mi-a furnizat date şi fotografii importante legate de familia Maniu, apoi donarea parohiei greco-catolice din Bădăcin a arhivei părintelui Simion Man de către cei trei copii: Adrian, Mirica şi Narcisa, a constituit o contribuţie substanţială în redactarea prezentei lucrări.  Dacă cugetărilor mele nu le-am putut da o înfăţisare mai atrăgătoare, mă nutreşte speranţa, că cei competenţi totuşi vor afla aici măcar baza unor viitoare studii mai elaborate”.  – Autorul (Cristian Borz)
Preotul Cristian Borz s-a născut la data de 18 februarie 1974, la Nuşfalău, dar este originar din localitatea Iaz. În anul 1988 se înscrie la Liceul Electrotehnic RTV din Constanţa, unde a urmat prima treaptă şi, apoi, la Brăila, treapta a doua, unde a şi absolvit în anul 1992. Se înscrie, un an mai târziu, la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea şi a absolvit în anul 1997. După absolvire s-a înscris şi a absolvit, un an mai târziu, cursul post-universitar, specializarea „Ecumenism”, la, Facolta Teologica dell’Italia Settentrionale, Udine, Italia. Tot la pregătirea profesională a preotului Cristian Borz mai adăugăm că în perioada 2007-2008 a urmat cursuri de Masterat, la Facultatea de Teologie din Oradea, specializarea „Fundamente ale identităţii europene”.
Autorul acestei lucrări este o personalitate binecunoscută pentru preocupările sale ştiinţifice, publicând de-a lungul timpului o serie de articole în revistele de cultură din Sălaj, în special în „Caiete Silvane” şi „Flori de Crin”. La cea din urmă continuă munca înaintaşilor săi, Teofil Bălibanu şi Romul Pop, în calitate de redactor şef. (din Prefaţa lui Marin Pop).
Ambele cărţi au apărut cu sprijinul financiar al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *