„Edenul din Silvania” și „Caiete Silvane” la Parla-Madrid

„Edenul din Silvania”, în expoziție la Parla-Madrid
16 iunie 2022
Desant sălăjean la Cluj
22 iunie 2022

„Edenul din Silvania” și „Caiete Silvane” la Parla-Madrid

În biserica ortodoxă română din Parla-Madrid a avut loc duminică, 19 iunie 2022, vernisajul expoziției de pictură „Edenul din Silvania” a pictorului Flavius Lucăcel, un demers susținut de Centrul Cultural Sf. Antim Ivireanul din Parla-Madrid (centru prezidat de preotul Eugen Barz), Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Asociația culturală „Creart”.
„Edenul din Silvania” valorifică patrimoniul material și imaterial al Țării Silvaniei, ștergare și țoale vechi țesute de femei din satul Aluniș ori geamuri meșterite în satul Tihău, fiind un demers pentru păstrarea a ceea ce au făcut artizanii, meșteșugarii satului sălăjean.
După vernisaj s-a desfășurat o întâlnire a revistei și editurii „Caiete Silvane” cu membri ai Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASAR), la care am avut bucuria să-i întâlnim pe scriitorii din țară Nicoale Coande și Vasile Muste, precum și pe poeții români din Spania: Eugen Barz, Dragoș Cosmin Popa, Marin Dumitrescu, Mihaela Vechiu, Marilena B. Matei, Marius Gîrniță, Rodica Carceanschi, Relu Mircea. Daniel Săuca și-a lansat cartea „Încet, foarte încet” (Editura Școala Ardeleană, 2022), din care a și citit câteva poeme. Apoi, poeții prezenți au citit din creațiile lor și au dezbătut, sub semnul prieteniei, teme de actualitate nu numai literară.
Preotul și scriitorul Eugen Barz, președintele Centrului Cultural Sf. Antim Ivireanul din Parla-Madrid, ne-a declarat: „Prezența revistei «Caiete Silvane» și a expoziției «Edenul din Silvania», prin Daniel Săuca și Flavius Lucăcel, a adus comunității de români din Parla-Madrid o sărbătoare românească. Dialogul oaspeților noștri cu românii le-a produs acestora bucurie. După cum se poate vedea din fotografii, prezența la această întâlnire a fost numeroasă, iar entuziasmul se poate vedea pe chipurile lor. De remarcat sunt și întâlnirile pe care cei doi scriitori le-au avut cu câțiva oameni de cultură de seamă din Spania, Antonio Calderón de Jesús, Jorge Ernesto Ibáñez Vergara și Austion Tirado. Nu în ultimul rând, membrii ASAR au avut șansa, destul de rară aici în străinătate, de a se întâlni cu scriitorul Daniel Săuca, ale cărui cărți au fost prezentate și din ale cărui poezii au recitat”.
Artistul vizual și dramaturgul Flavius Lucăcel: „Întâlnirea din Parla-Madrid mi-a produs o bucurie profundă. M-am simțit ca în biserica din satul meu Aluniș. Am întâlnit vecini din satele din jur. Cineva era chiar din Domnin, satul în care în această săptămână noi tocmai derulăm proiectul «Cultură în șură». Am reușit să le producem un «dor» de acel concept care a devenit din ce în ce mai abstract: satul românesc. Aici am întâlnit o mică Românie la biserică”.
www.culturasalaj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *