Expozitia Cetăți, castele și conace

Lansare de carte Radu-Călin Hîrza
24 mai 2019
Dans indian in Seattle
28 mai 2019

Expozitia Cetăți, castele și conace

Cetăți, castele și conace din județul Sălaj. Povestea unei încăperi

 

Structură și stratificare socială, elită/elite și centre de putere sunt teme de cercetare care au rămas în afara sferei de interes a majorității arheologilor români (în special a celor ce vizează evul mediu timpuriu). Rezultatele cercetărilor arheologice indică un fenomen care a avut loc la nivelul întregii Europe și anume că, încă din etapa de început a evului mediu timpuriu, elitele locale își manifestă prezența și prin construcții cu planimetrie, dimensiune, structură deosebită (dimensiuni mari, cu mai multe camere, cu inventar arheologic bogat și diversificat, tipuri și forme rare de artefacte), prezentate în literatura de specialitate sub diverse denumiri: big man house, herrenhaus, manor house, palast sau palazzo. Un alt tip de construcție – poate cel mai elocvent produs al stratificării sociale – este cetatea (la început din pământ și lemn, mai apoi din piatră). Cetățile (mai târziu și castelele) au constituit apanajul elitelor conducătoare, ele fiind în fapt ”centrele de comandă” ale potentaţilor locali. Pentru Transilvania, cea mai importantă problemă pe care o pun aceste fortificaţii este cea a cronologiei. În literatura de specialitate (românească și internațională) au existat şi există încă multe discuţii legate de începuturile/apariţia fortificaţiilor medievale timpurii în acest spațiu.

 

Prin această cercetare se urmărește cartografierea, verificarea stării de conservare și documentarea prin utilizarea noilor tehnologii în domeniul fotografiei a tuturor obiectivelor atribuibile elitelor (cetăți, castele, conace) din Sălaj, obiective care aparțin unui vast segment cronologic (din evul mediu timpuriu și până în epoca modernă). În ceea ce privește valorificarea și difuziunea rezultatelor, un prim pas îl reprezintă prezentarea unor rezultate parțiale prin expoziția de față urmând ca în pasul al doilea, la finalul proiectului, toate rezultatele (date științifice, hărți, tabele, documentație fotografică, planuri și desene) să fie publicate într-un catalog.

 

În cadrul expoziției, conform subtitlului ,,Povestea unei încăperi” aducem în atenția vizitatorului (prin metode și mijloace muzeografice) povestea unuia dintre obiectivele studiate, obiectiv care – datorită transformărilor socio-politice – a ajuns să fie utilizat ca sediu de C. A. P. și mai apoi discotecă. De altfel, după cum se cunoaște, majoritatea acestor obiective au avut un destin tragic, din păcate, multe dintre ele aflându-se astăzi în ruină.

 

Vernisajul expoziției ,,Cetăți, castele, conace din județul Sălaj. Povestea unei încăperi” va avea loc luni 27 mai 2019, ora 12 la Galeria de Artă ,,Ioan Sima”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *