Flavius Lucăcel, „Transilvania frumuseții”

Număr nou al revistei culturale „Hepehupa”
25 octombrie 2023
Întâlnirea cu scriitorul și jurnalistul Viorel Ilișoi și cărțile sale
2 noiembrie 2023

Flavius Lucăcel, „Transilvania frumuseții”

Joi, 16 noiembrie 2023, de la ora 10:00 se va deschide la Galeria Cuhnia a Centrului de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” Mogoșoaia, expoziția de artă intitulată „Transilvania frumuseții” a artistului Flavius Lucăcel, curator Daniel Săuca.

Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 19 noiembrie 2023, ora 13:00.

Gheorghe Traian Lucăcel, pseudonim literar și artistic: 𝐅𝐥𝐚𝐯𝐢𝐮𝐬 𝐋𝐮𝐜ă𝐜𝐞𝐥 (n. 26 august 1968, Aluniș, județul Sălaj), este un artist complet: pictor, poet, dramaturg cu peste zece volume de teatru publicate în română, engleză, franceză și maghiară, multe dintre acestea fiind premiate și/sau puse în scenă ca spectacole de teatru ori spectacole-lectură. A fost nominalizat la Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului 2015 („Singurătatea pietrelor”). Din 1998 organizează și participă la numeroase expoziții de artă personale și colective din țară și străinătate. Universul său artistic poate fi vizitat pe pagina https://www.facebook.com/flavius.lucacel.

„Patria pictorului Flavius Lucăcel este Transilvania. O poți privi prin ferestrele sufletului. La fel cum Transilvania se arată, pe fereastră, ca zestrea femeii măritate. Transilvania e și «Fecioara despletită», «Noaptea nunții», «Zâmbetul mamei» ori «Florile bunicii». Frumusețea vieții cu rost. Amintirea femeilor care au rostuit viața satului transilvănean. Prea multe din casele din Transilvania lui F. Lucăcel sunt astăzi pustii. Satul copilăriei e părăsit. Mai trăiește doar în «Amintirile mamelor». Pictorul ne adună în imaginara azi «Casă de oaspeți». Aici mai trăiesc țoalele, ștergurile, tot ceea ce au lucrat vieți la rând femeile satului. Transilvania e și frumusețea acestor lucruri de mână, pe care artistul le transfigurează într-un amurg blând, precum «Silvaniile scufundate». De pe «Cărările satului» de altădată vine spre noi lumina frumuseții și a bunătății. Din Valea Vaserului până la Râpa Roșie, din Runcu Salvei până în Apuseni, din Valea Someșului până în Valea Arieșului, din Țara Silvaniei până în Țara Lăpușului…”
Curator, Daniel Săuca, manager Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj

Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe data de 31 decembrie 2023 și poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 9:00-17:00.

Parteneri: Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Asociația culturală „CreArt”, Editura Școala Ardeleană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *