La Editura „Caiete Silvane” a apărut „Monografia satului Vădurele”

O nouă carte de Marin Ștefan la Editura „Caiete Silvane”
23 august 2023
A apărut la Editura „Caiete Silvane”, în colecția „Poesis”, volumul „Sub bolțile iubirii”, de Angela Maxim
28 august 2023

La Editura „Caiete Silvane” a apărut „Monografia satului Vădurele”

În colecţia „Monografii” a Editurii „Caiete Silvane”, a apărut, cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi al Consiliului Județean Sălaj, cartea „Monografia satului Vădurele”, scrisă de profesorul Aurel Medve. Volumul va fi lansat în 3 septembrie 2023 cu prilejul acţiunii „Întâlnirea cu fiii satului Vădurele”.

„După ce am scris «Monografia satului Traniş», am socotit că ar fi benefică o monografie şi pentru satul Vădurele, cel mai mic din comuna Năpradea, adunând laolaltă aspecte importante ale culturii şi civilizaţiei populare, spre a înţelege modul de trai al moşilor şi strămoşilor, tabloul complex al locuirii acestui spaţiu. Pentru cei care au crescut în sat, dar şi pentru cei care îşi petreceau doar vacanţele la bunici, amintirile legate de anii copilăriei în satul Vădurele au rămas întipărite adânc în sufletele acestora şi le retrăiesc cu nostalgie la vârsta maturităţii, iar cartea este o reîntoarcere acasă, în timp, printre frumuseţile de basm ale locurilor din hotar, datinilor şi sărbătorilor, ocupaţiilor ţărăneşti, bucuriilor şi credinţelor unei străvechi comunităţi rurale. În carte, cei tineri vor găsi răspunsuri nu doar despre natura şi istoria locurilor, ocupaţiile şi obiceiurile strămoşilor sau obiectivele turistice, ci şi despre legendele locale, strămutarea satului vechi de pe deal pe actuala vatră, vechimea bisericii de lemn, tradiţia producerii horincii de mălai sau felul în care satul a scăpat de colectivizare. Firesc, din carte nu lipsesc aspectele legate de populaţia satului, de viaţa religioasă a acestuia, de evoluţia învăţământului şi a ştiinţei de carte”, a precizat Aurel Medve.
„Consider că un profesor adevărat trebuie să lase în urma sa, prin cărţile publicate, lecţii de patriotism, de istorie, de ecologie. Pentru că asta este menirea unui profesor, aceea de a arde în permanenţă, de a se consuma, construind caractere şi modelând oameni. Iar domnul profesor Aurel Medve, autorul acestei cărţi, continuă să ardă şi să lumineze”, a apreciat profesorul Marius-Mirel Matyas, prefațatorul volumului „Monografia satului Vădurele”.

„Caiete Silvane”, revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.

www.culturasalaj.ro

www.caietesilvane.ro
www.edituracaietesilvane.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *