Scrisul poetic mai nou al lui Daniel Săuca, cel din Încet, foarte încet, e apăsat de toate fantasmele realității, care vin să locuiască nepașnic în mintea unui om perpetuu încordat și, pe deasupra, ziarist. Șobolanul și șarpele vor fi prezențe recurente și alarmante. În câteva poeme, versurile sunt sacadate și, în mare parte, asintactice, arătând cu degetul acuzator spre lucrurile din preajmă. Autorul descântă, la modul poetic, obiectele fizice, doar enumerându-le, precum un personaj al lui Gide. Ajunge astfel la un soi de jurnal, din care cronologia e absentă, înlocuită fiind cu o formă specială de timp: așteptarea. Încet, foarte încet cuprinde o poezie grea, nu doar de sens, ci și de viață care se întâmpă.

Viorel Mureșan

Toate textele din această plachetă au fost publicate în reviste şi în cărţi din 2012 încoace, anul apariţiei Clopotelor raiului. Le-am rânduit aici pentru a marca distinct o parte din traseul meu literar din ultimii ani, mai precis cel poetic. Poezii, aşa cum s-a remarcat, conţin şi paginile volumelor La centru, prin nord-vest (2015) şi Leprozar. Gânduri de zi şi de moarte (2020). Antologia de faţă cuprinde şi versuri, meditaţii lirice din amintitele lucrări, la fel din antologia bilingvă Primăvara Poeziei – A Költészet Tavasza (2013-2022). Titlul dă socoteală de lenea mea în ceea ce priveşte scrierea poeziei (am mărturisit cândva că scriu foarte greu versuri, dar, cred, până la urmă principala vinovată e lenea). Pe de altă parte, Încet, foarte încet e, în opinia mea, şi o dare de seamă poetică despre creaţia divină, aflată într-o continuă desfăşurare.