MJIAZ la „Haidaț’ pă la noi! Deschideți lada cu zestre sălăjeană” – Ediția a IX-a

Simpozion științific „Destine frânte în închisorile comuniste”
26 septembrie 2024
Cărțile autorilor sălăjeni în bibliotecile liceelor din Sălaj
26 septembrie 2024

MJIAZ la „Haidaț’ pă la noi! Deschideți lada cu zestre sălăjeană” – Ediția a IX-a

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, instituție publică de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sălaj, vă invită să participați la cea de-a IX-a ediție a evenimentului „Haidaț’ pă la noi! Deschideți lada cu zestre sălăjeană”, care va avea loc în perioada 28-29 septembrie 2024, în Zalău.

Cu o implicare activă în promovarea istoriei, culturii și tradițiilor locale, muzeul propune o gamă variată de activități educative și expoziții ce vor îmbogăți experiența participanților.

Activitățile organizate de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău includ:

Expoziția de fotografie „Momente urbane” by Sergiu Milaș

  • Locație: Piața Iuliu Maniu, în fața clădirii Transilvania
  • Program: 28-29 septembrie, între orele 9,00 – 22,00

Publicul va avea ocazia să admire o colecție de fotografii artistice surprinse de fotograful Sergiu Milaș, care aduc în prim-plan atmosfera urbană a orașului Zalău, momente de viață și peisaje ce reflectă identitatea locală.

Expoziția de ceramică ”Povestea lutului”

  • Locație: în curtea muzeului
  • Program: 28-29 septembrie, între orele 11,00 – 18,00

Vă invităm la o incursiune în universul recipientelor ceramice folosite pentru consumul lichidelor, într-o expunere care reflectă particularitățile istorice și culturale ce le-au definit de-a lungul timpului și care spune povestea vaselor de băut.

Expoziția VR „Gastronomie într-o oală ”

  • Locație: Curtea Muzeului
  • Program: 28-29 septembrie, între orele 14,00 – 18,00

Această expoziție virtuală oferă publicului o experiență interactivă, prezentând vase folosite pentru alimentație și aparținând unor perioade istorice diferite. Vizitatorii vor putea explora evoluția artei ceramicii și a modului în care vasele destinate consumului alimentar au fost utilizate de-a lungul timpului, din preistorie, la civilizațiile dacice și romane și în Evul Mediu, într-o incursiune fascinantă prin intermediul realității virtuale.

Ateliere educaționale și de creație pentru copii

  • Locație: Zona pietonală
  • Program: 28-29 septembrie, între orele 14,00 – 18,00

Muzeul propune o serie de ateliere interactive și educative destinate tuturor copiilor:

  • Atelier gastronomic: Gusturile copilăriei prin deserturi
  • Atelier de tradiții: Descoperirea și păstrarea obiceiurilor locale.
  • Atelier de jocuri: Activități ludice inspirate din jocurile copilăriei.
  • Atelier de confecționat podoabe: Realizarea de bijuterii tradiționale.
  • Atelier de artă și meșteșug: Meșteșuguri și arte decorative de altădată.
  • Meșteșuguri de altădată: Demonstrații de artizanat tradițional.
  • Atelier de creație: Descoperirea creativității prin activități manuale.
  • Atelier de pictură pe față: Activități de divertisment pentru cei mici.

Prin aceste activități, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău își propune să promoveze patrimoniul cultural și să ofere participanților ocazia de a învăța despre tradițiile și obiceiurile locale, într-o atmosferă plină de voie bună. și relaxare.

Vă așteptăm cu drag să participați la activitățile noastre și să redescoperim împreună valorile culturale ale Sălajului!

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Informații suplimentare:

Cea de-a IX-a ediție a evenimentului „Haidaț’ pă la noi! Deschideți lada cu zestre sălăjeană” se va desfășura în perioada 28-29 septembrie 2024, în zona pietonală și în Piața Iuliu Maniu din Zalău. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Zalău, prin Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Zalău, în parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Țara Silvaniei, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Liceul de Artă „Ioan Sima”, Biblioteca Județeană „I.S Bădescu” Sălaj și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj.

Timp de două zile, locuitorii și vizitatorii orașului vor avea ocazia să se bucure de un târg cu produse locale tradiționale, meșteșuguri autentice și bunătăți sălăjene, pregătite cu migală și pricepere de meșterii și producătorii din Sălaj. Evenimentul va cuprinde o serie de activități pentru toate vârstele:

  • Expoziții și un târg al olarilor
  • Ateliere de creație pentru copii și adulți, organizate de Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău și Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj
  • Spectacole stradale, susținute de Compania de teatru „Creatorul”, Teatrul Magic Puppet din Cluj-Napoca și Ansamblul Folcloric pentru copii și tineri Columna
  • Atelierul de Joc Popular, care va aduce în prim-plan tradițiile coregrafice locale

Pe scena amplasată în Piața Iuliu Maniu, în fața Clădirii Transilvania, vor urca formațiile Sarmalele Reci, Sergiu Chirilă and Band, elevii Liceului de Artă „Ioan Sima” din Zalău și trupa rock Ataria.

Unul dintre punctele culminante ale evenimentului va fi spectacolul de lasere, un show spectaculos proiectat pe Clădirea Transilvania, oferind o experiență vizuală unică pentru municipiul Zalău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *