Apolodor
Un weekend de activitati teatrale la Phoenix
6 septembrie 2010
Cultura
Zilele Culturii Salajene 12 – 28 oct. 2010
8 octombrie 2010

Muza Fest

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul de Artă Ioan Sima Zalău

 

FESTIVALUL ARTELOR, ED. A II-A. ZALĂU

21 septembrie – 2 octombrie 2010

Evenimentele artistice grupate sub forma unui festival, au un efect special şi o vrajă aparte. Derulat ca un nucleu compact, caracaterizat printr-un număr impresionant de evenimente eșalonate pe o perioadă relativ scurtă de timp (două săptămâni), MUZA FEST implică variate genuri artistice. Un astfel de program pare să solicite din partea iubitorilor MUZEI o receptivitate semnificativ mai consistentă decît de obicei, dar aceasta este condiția necesară pentru o aprofundare mai serioasă în ceea ce priveşte percepţia, înţelegerea şi asimilarea creaţiei artistice. Înșirând mai mulți operatori culturali într-un parteneriat de excepţie, MUZA FEST 2010 propune publicului un demers cultural și artistic deschis tuturor vârstelor, dar lansează și o secțiune educativă, cea de workshop-uri artistice, avându-i ca public țintă tinerii. Aportul artiștilor, precum și sprijinul Consiliului Județean Sălaj, a permis curatoriului elaborarea unui program deosebit de bogat, structurat pe mai multe secțiuni.

  • ART FORUM (curator Szabó Attila) – în acest an propunem o fascinantă retrospectivă Szabó Vilmos, artistul cu o operă de o deosebită valoare, desfășurată sub forma unei expoziții de amploare, ocupând aproape toate sălile Muzeului de Artă Ioan Sima. De asemenea include și o expoziție de fotografie Mira Marincaș și Miloš Đorđević, susținută tot la Muzeul de Artă Ioan Sima.

  • MUZICĂ CORALĂ (director Ciprian Ghiurco) – corurile Carmina Orientalis din Zalău și Psalmodia Transylvanica (Cluj-Napoca) susțin recitaluri la Muzeul de Artă și la Catedrala Sfînta Vinere

 

  • ZILELE MUZICII VECHI (director artistic: Kővári László) – un proiect de promovare a muzicii renascentiste și baroce cu invitați de excepție ai genului: ansamblul Flauto Dolce din Cluj-Napoca, Erich Türk – Cluj-Napoca și formația Dulcis Animus din Zalău.

  • POESIS (coordonator Daniel Săuca) – seri literare organizate în colaborare cu revista Caiete Silvane la care ne vom întâlni cu poeții din Cluj-Napoca, domnii Ștefan Manasia și Ion Mureșan

  • CINEMA PORT (curator Visky Samuel) – de data aceasta cei fascinați de a șaptea artă vor putea participa la proiecții de filme contemporane rulate într-un spațiu propriu pentru artă și socializare: localul La Strada. Vom putea viziona operele lui Cristian Mungiu: Occident” și „Amintiri din epoca de aur”, respectiv „Antigone” de Jakab-Benke Nándor, precum și scurt metraje și animații.

  • JAZZ SESSION (director Ciprian Ghiurco) – două concerte pentru adepții genului cu toate avantajele locației: La Strada. Raul Kușak și Vali Răcilă vor iniția publicul în istoria blues-ului, iar Bega Blues Band vor oferi auditoriului standarde și creații contemporane de blues și jazz.

  • TEATRU (director Sipos Krisztina) – vom avea două piese de studio interpretate și regizate de actori și regizori tineri, absolvenți ai facultății din Cluj: Cine pe cine mântuiește? după Teodor Mazilu regizat de Noemi Lazici având în distribuție pe Alexandra Odoroagă și George Bîrsan. De asemena va fi pe rol piesa Cunoști Calea Lactee? după Karl Wittlinger, regizată şi susținută de trupa de teatru Waiting Room din Cluj, interpretată în limba maghiară și titrată în limba română. Ambele la Casa Municipală de Cultură.

  • WORKSHOP-urile de artă digitală, fotografie și pictură vor funcţiona în special pentru tineri. Aici sunt aşteptaţi cei care doresc o inițiere în tainele acestor arte şi sunt dornici de a încerca în mod practic câteva tehnici speciale (tempera, fotografie digitală şi manuală, tehnici de tabletă grafică, etc.). În final se va organiza o expoziţie cu cele mai bune lucrări la Muzeul de Artă Ioan Sima.

În speranţa de a contacta cât mai mulţi prieteni ai Muzei şi de a-i provoca la un proces de contemplare-reflexie, la gândire, comunicare și expresie de sine dar şi de a le oferi momente de delectare, şi toate astea prin promovarea adevăratelor valori ale artei, vă invităm la MUZA FEST 2010! (www.muzeuldeartazalau.ro)

În parteneriat:

Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău

Muzeul de Artă Ioan Sima Zalău

Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Sălaj

Centrul Culturii Tradiționale Sălaj

Casa de Cultură a Studenţilor Cluj-Napoca

Liceul de Artă Ioan Sima

Palatul Copiilor Zalău

Revista Caiete Silvane

Asociația Dulcis Animus

Asociația Culturală Atelier Z

Asociaţia Semper

Fundaţia Pro Musica Zalău

Universitatea de Știință Sapientia – Cluj

Universitatea Creștină Partium

 

Proiect finanţat de Consiliul Judeţean Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *