NOAPTEA MUZEELOR 2024 – O EDIȚIE DE CRIZĂ

A apărut ediția online a nr. 232 (mai 2024) al revistei Caiete Silvane
14 mai 2024
Dublă lansare de carte dedicată lui Corneliu Coposu, la Bobota
15 mai 2024

NOAPTEA MUZEELOR 2024 – O EDIȚIE DE CRIZĂ

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Sălaj, vă invită la Noaptea Europeană a Muzeelor 2024 – o ediție de criză. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 mai 2024, între orele 19,00-23,00.
Dacă în edițiile precedente am încercat mereu să creștem, să vă propunem activități creative care să aducă împreună familiile, să ofere timpi calitativi de învăţare, dar şi de relaxare, anul acesta ne aflăm într-un moment mai delicat pentru ce înseamnă lumea muzeală românească, iar ediția 2024 a Nopţii Europene a Muzeelor este una de criză, purtând mesajul NOAPTE ÎN MUZEE.
Activăm într-un domeniu în care pasiunea pentru profesie este mereu prezentă, iar grija față de tot ceea ce înseamnă element identitar, istorie şi valori care au trecut proba timpului este misiunea pe care ne-am asumat-o. Sunt însă momente în care pasiunea nu mai e suficientă pentru a atrage în sistem tineri bine pregătiți și pentru a-i determina să rămână, construind astfel un colectiv performant, capabil să ofere un act cultural de calitate. E nevoie de investiție în cultură pe toate palierele, inclusiv cel al salarizării personalului, un aspect care este deja deficitar de prea multă vreme. Pentru că situația a devenit tot mai dificilă, sindicatele din muzee au decis forme de protest, propunând inclusiv boicotarea evenimentului ca o formă disperată de a atrage atenția asupra nevoilor angajaților din sistemul culturii.
Conştienţi fiind cât de important este publicul pentru un muzeu, din respect față de cei care ne trec pragul, vizitându-ne și participând la oferta noastră culturală, am decis organizarea unei ediții de criză a Nopţii Muzeelor, o ediție mai săracă în activități, dar care să transmită mesajul nostru, al celor din muzee și biblioteci, privind dificultățile cu care ne confruntăm.
În acest sens, din respect pentru publicul nostru, deschidem parțial muzeul pentru vizitare de Noaptea Muzeelor, între orele 19,00 și 23,00. Muzeul nu înseamnă doar obiecte de patrimoniu expuse, ci înseamnă oameni fără de care experiența de muzeu nu este la fel de interesantă. Suntem printre puținele muzee din țară care oferă ghidaj de specialitate gratuit tuturor vizitatorilor, aceștia beneficiind astfel de informație științifică și înțelegând mult mai bine relația dintre exponate și contextul istoric. Pentru a puncta importanța resursei umane în a da viață unui muzeu, colegii noștri vor fi prezenți pentru a însoți grupurile de vizitatori, dar nu vor oferi explicații și nu vor răspunde la întrebări. Totodată, vizitatorii vor avea acces redus în muzeu, doar la două săli tematice, restul muzeului fiind în întuneric, în conformitate cu mesajul protestului – Noapte în muzee.
Așadar, pe data de 18 mai vă aşteptăm la o ediție de criză a Nopții Europene a Muzeelor, sperând că veți înțelege alegerea de a ne face vocea auzită, pentru că patrimonial cultural are nevoie de profesionişti, de oameni dedicaţi, care se formează în timp și a căror competenţe sunt esențiale pentru ca zestrea noastră identitară să nu dispară!
Noi, oamenii Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău

Informații de background

Anul 2024 este cel care marchează un moment de sărbătoare pentru Noaptea Europeană a Muzeelor, întrucât evenimentul, celebrat în anii anteriori peste tot în România, a ajuns la a douăzecea ediție. Inițiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, Noaptea Muzeelor este un eveniment de succes european desfăşurat la nivel international. În ţara noastră, Noaptea Muzeelor este organizată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR) şi a devenit, în ultimele două decenii, una dintre cele mai puternice mărci culturale și un adevărat fenomen social, cu o creştere anuală semnificativă a cifrelor de audiență, respectiv cu o diversificare constantă a activităților, ce nu se rezumă doar exclusiv la vizitarea spațiilor expoziționale, ci implică multiple forme de exprimare artistică.
Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău organizează, de mai bine de 10 ani, acest eveniment dedicat promovării patrimoniului cultural și instituțiilor ce îl prezervă şi expune, onorându-şi publicul cu oferte culturale structurate pe parcursul a două zile, dată fiind şi apropierea momentului de aniversare a instituției sălăjene (înființată în 15 mai 1951).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *