O nouă carte de Daniel Săuca

Sigiliul lui Hristos peste tine – pr. Nicolae Pavel
27 decembrie 2020
Ce-ai fi putut face in anul 2020 si nu ai facut?
3 ianuarie 2021

O nouă carte de Daniel Săuca

Pe copertă: Noa Levin Harif, Fără titlu, desen în tuș și cerneală, 2019

Nu mai scriem aproape nimic de prea multă vreme. Nu mai scriem, nu mai facem nimic. Nu avem un comportament adecvat scriitorilor. Înseamnă clar că nu suntem scriitori. Și apoi: de ce am fi, dacă nu mai simțim bucuria? Scrisul se poate naște din suferință, dar nu poate exista fără bucurie. Lângă noi se întinde oceanul bucuriei. Nu e, firește, niciun ocean fizic, nicio depărtare acvatică. Cuvintele sunt vii fără să existe fizic. Fără să aibă masă. Călătoresc. De‑a lungul și de‑a latul. Înăuntru și în afară. (Daniel Săuca)

* * *

DANIEL SĂUCA (n. 31 august 1973, Supur, jud. Satu Mare). Poet, editor, publicist, manager cultural. Redactor-şef al revistei Caiete Silvane (din februarie 2005) şi director al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj (din octombrie 2010).
Volume de poezie: Gândacul cu cinci pene roz (1999); Cartierul vestic al iadului (2009); Clopotele raiului (2012); La centru, prin nord-vest (2015).
Cărți de publicistică, reportaj, interviuri: Homo Silagenssis (2006, 2007, 2008); Secera şi pixul. Propagandă în presa scrisă din judeţul Sălaj înainte şi după decembrie 1989 (2010); Voi chiar vorbiţi şi în numele meu? (2010); Rotisorul politic (2010); România mea nu mai există (2011); Tranşee & şantiere (2012); Un bou în anul maimuţei (2016); Aş vrea să vă rog (2020).
Editor al Anuarului Presei Sălăjene (2009-2019) şi al numeroase cărţi apărute la Editura Caiete Silvane. A colaborat la periodicele: România literarăSteauaPoesisFamiliaCaiete SilvaneMişcarea literarăCitadelaDiscobolulApostrof.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj şi al Cenaclului literar „Silvania”. Preşedinte al Asociaţiei Jurnaliştilor din Sălaj şi al Asociaţiei Scriitorilor din Judeţul Sălaj.
Despre creaţia lui au scris Ioan Holban şi Irina Petraş (România literară), Al. Cistelecan (Argeş), Adela Naghiu (Nord literar), Viorel Mureşan (Mişcarea literarăCaiete Silvane), Carmen Ardelean (Caiete SilvaneTribuna), Marcel Lucaciu, Imelda Chinţa, Viorel Tăutan (Caiete Silvane), Marian Drăghici (Viaţa românească), Constantin Butunoi (Arca), Menuţ Maximinian (Tribuna), Graţiela Popescu (Ziarul de duminică).

pentru comenzi puteti accesa acest link https://scoalaardeleanacluj.ro/shop/%C8%98coala-ardelean%C4%83-de-eseistic%C4%83-c-143/leprozar-g%C3%A2nduri-de-zi-%C8%99i-de-moarte-p-582.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *