O nouă carte la Editura „Caiete Silvane”: Víctor Lobos Saavedra, „Ochiul şi alte puncte de vedere”

FILOZOFIA, ȘTIINȚA, RELIGIA și POLITICA (38) – Friedrich Wilhelm Nietzsche
1 noiembrie 2021
A apărut ediția online a nr. 202 (noiembrie 2021) al revistei „Caiete Silvane”
10 noiembrie 2021

O nouă carte la Editura „Caiete Silvane”: Víctor Lobos Saavedra, „Ochiul şi alte puncte de vedere”

O nouă carte la Editura „Caiete Silvane”: Víctor Lobos Saavedra, „Ochiul şi alte puncte de vedere”, traducere de Alice Valeria Micu

Víctor Lobos Saavedra s-a născut în Santiago de Chile în 1960 şi a fost unul dintre membrii fondatori ai atelierului literar „José Donoso”, inaugurat în 1981, care a iniţiat reînnoirea literaturii chiliene, după ce pumnul de fier al cenzurii regimului dictatorial al lui Augusto Pinochet s-a încheiat.
După o foarte lungă perioadă de tăcere, care a urmat eşecului în încheierea unui roman bazat pe viaţa pictorului suprarealist român Victor Brauner, în 2007 a publicat prima sa carte de poeme, El ojo y otros puntos de vista, la RIL editores, volum ce reia ideile romanului neterminat. A urmat apoi Norte en Elocoyán (Nordul în Elocoyan, 2013, MAGO editores), inspirat din miturile şi legendele popoarelor native din sudul statului Chile; Muthos, de dioses y héroes (Muthos, despre zei şi eroi, 2015, MAGO editores), volum care poate fi considerat un geamăn al precedentului, o ediţie înnoită a miturilor greceşti; Cuervos (Corbii, 2017, Cuadernos de Casa Bermeja de Argentina y MAGO editores de Chile), un volum bilingv (spaniolă-rusă), tradus în limba rusă de Tatiana Istomina.
Poezia lui Víctor Lobos e aluzivă, plină de referinţe literare, artistice, mitologice şi istorice, dar şi încărcată de emoţie, uneori animată de suprarealism şi întotdeauna caracterizată de o combinaţie foarte personală între umor, groază şi erotism. Opera sa a fost foarte apreciată de mari poeţi chilieni, precum Raúl Zurita, Manuel Silva Acevedo, Alejandra Basualto și Andrés Morales.
Traducerea din limba spaniolă a volumului „Ochiul şi alte puncte de vedere” a fost realizată de scriitoarea Alice Valeria Micu, membră a Uniunii Scriitorilor din România şi a Asociaţiei Scriitorilor din Judeţul Sălaj, colaboratoare permanentă a revistei „Caiete Silvane”.

„Caiete Silvane”, revista și editura Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, instituție a Consiliului Județean Sălaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *