Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băseşti”din Cehu Silvaniei. Istorie şi valori
27 iunie 2019
Zalăul (poate fi) special
8 iulie 2019

Sindicatul ,,Porolissum” al angajaților Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău se alătură celorlalți angajați din muzeele din țară

la protestul : ”Muzeele schimbă societatea” ce va avea loc în data de 3 iulie 2019, între orele 11.00 – 12.00, un protest simbolic,  cu banderole albe.

 

Muzeele din România, în special cele aflate în subordinea Ministerului Culturii și Identității, alături de celelalte instituții publice de cultură de sub autoritatea Ministerului, au fost aduse, într-un interval foarte scurt de timp, în cea mai gravă criză financiară din ultimele două decenii. Mai întâi, subvenția pentru cheltuielile dedicate proiectelor culturale, care se regăsesc în capitolul ”Bunuri și servicii”, a fost redusă cu 30 – 40% față de nivelul din anul 2018, prin ”Legea bugetului de stat” pe anul în curs. Managerii instituțiilor au fost nevoiți să își redimensioneze programele minimale de activități pentru anul 2019. Chiar și în aceste condiții, s-au încheiat contracte și s-au definit proiectele culturale pe care instituțiile culturale le oferă publicului în acest an contând pe faptul că, pe lângă veniturile proprii, vor beneficia de subvenția promisă.

Din păcate, în ultimele două luni, această subvenție a fost redusă cu 60 – 70%, ceea ce face ca instituțiile muzeale să nu poată achita nici măcar facturile curente pentru utilități. S-a renunțat la colaborări, s-au redus proiectele de cercetare, expoziționale și educaționale, dar nu se poate renunța și la cheltuielile cu serviciile de pază, la plata facturilor pentru energie electrică și apă.

Toate explicațiile pe care le-am primit de la dl. Ministru Valer Daniel Breaz s-au dovedit a fi inconsistente. Muzeele nu pot aștepta o iluzorie rectificare pozitivă, peste două luni, în situația în care nu pot plăti nici măcar facturile restante acumulate din luna aprilie, până azi. Practic, instituțiile muzeale au fost aduse în incapacitate de plată. Faptul că avem acoperite cheltuielile cu salariile până aproape de sfârșitul anului nu poate fi o situație mulțumitoare pentru noi. Muzeele au capacitatea de a furniza publicului servicii culturale de calitate înaltă și în condiții optime, aducând și venituri, dar numai dacă beneficiază de o subvenție decentă pentru acoperirea cheltuielilor pe care le pretind proiectele noastre.

Acestor probleme de ultimă oră li se adaugă extrem de gravele disfuncționalități existente în sistemul de salarizare, care trebuie soluționate fără întârziere. Acestea afectează nu numai muzeele din subordinea Ministerului, ci absolut toate așezămintele muzeale din România.

Situația din instituțiile publice de cultură aflate sub autoritatea Ministerului Culturii și Identității Naționale a devenit intolerabilă. Având în vedere că dialogul inițiat cu dl. Ministru Valer Daniel Breaz a eșuat, facem un apel la conducerea Guvernului, la doamna Prim-Ministru Viorica Dăncilă să intervină, de urgență pentru ca Ministerul Finanțelor Publice să asigure subvenția necesară funcționării optime a instituțiilor noastre.

Pentru a avertiza toți cetățenii României asupra gravității situației în care se află instituțiile de cultură, Rețeaua Națională a Muzeelor din România cheamă toate muzeele din țara noastră la protest, în data de 3 iulie 2019, între orele 11.00 – 12.00. Este începutul unui protest prin care sperăm să dovedim că în România cultura contează pentru societate. Vom înainta ulterior o scrisoare deschisă Domnului Ministru al Culturii cu revendicările sectorului muzeal. În cazul nerezolvării acestora, vom demara în premieră pentru România procedurile pentru greva generală a sectorului muzeal.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *