S-a încheiat prima etapă a Programului educațional pentru școlile din mediul rural

Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj anunță începerea proiectului cultural „Danțuri de-nvățat”
22 iunie 2022
Stagiunea care marchează 10 ani de spectacole în mediul rural oferite de Cultură’n Șură s-a bucurat de un mare succes în județul Sălaj
29 iunie 2022

S-a încheiat prima etapă a Programului educațional pentru școlile din mediul rural

Odată cu finalizarea anului școlar am încheiat și noi prima etapă din acest an a Programului Educație prin Patrimoniu derulat în școlile din mediul rural.
Începând cu luna februarie, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău a dat startul unui nou program educațional, de data aceasta având ca beneficiari elevii din mediul rural. Condițiile și restricțiile dictate de situația pandemică ne-au făcut conștienți de dificultatea școlilor, mai ales a celor din mediul rural, de a facilita elevilor accesul la cunoașterea și înțelegerea valorii patrimoniului cultural, astfel că ne-am asumat rolul de a veni în sprijinul lor, ca parte a misiunii noastre și ca expresie a dorinței de a restitui comunității locale parte din investiția sa în noi.
Specialiștii instituției au gândit o ofertă de activități și ateliere atractive și instructive pentru elevi, care să le dezvolte apetitul pentru cunoaștere și să le ofere repere importante legate de istoria locală. Primele activități s-au derulat în perioada februarie-mai 2022 în nouă școli din comunele: Letca, Vârșolț, Pericei, Valcău de Jos, Gâlgău, Hida, Creaca, Mirșid și Fildu de Jos. Activitățile propuse de colegii noștri s-au adresat elevilor de școală primară, gimnaziu, dar și de liceu. La finalul primei etape a programului din acest an am avut ca beneficiari ai lecțiilor și atelierelor noastre un număr de 1.075 de elevi din cele nouă școli.
Etapa a doua a programului se derulează odată cu începutul anului nou școlar, din luna septembrie până în luna decembrie.
În luna septembrie propunem unor grupe de elevi din comunele Treznea și Buciumi reconstituiri virtuale ale unor obiective cercetate arheologic din Castrul roman de la Buciumi (modelări 3D) și vizită în sit. În egală măsură, avem în vedere și alte activități, precum: Povestea lutului, Monedele strămoșilor și Pomi tradiționali de Crăciun. În fapt, propunerile noastre derivă din rezultatele activității de cercetare științifică derulată la nivel instituțional, precum și din profilul colecțiilor deținute.
Ne dorim să implicăm și în această a doua etapă a programului un număr cât mai mare de copii din diferite zone ale județului, astfel încât să convingem că suntem o instituție muzeală apropiată de publicul nostru, dar și să ofertăm comunităților locale proiecte educative centrate pe promovarea și valorificarea patrimoniului cultural. Mulțumim școlilor și administrațiilor locale care s-au alăturat cu entuziasm acestei prime etape a programului educațional propus de noi și ne bucurăm să descoperim că există interes și apetit pentru cunoașterea patrimoniului cultural și a istoriei locale.

Dr. Corina Bejinariu,
Manager Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *