Spectacol de colinde La toata casa-i lumina

Creating Comics
11 decembrie 2011
Miercuri a avut loc lansare de carte ” Lupii se vand la pret dublu”
14 decembrie 2011

Spectacol de colinde La toata casa-i lumina

Ansamblul folcloric „Meseşul”, secţie a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, a fost invitat să participe vineri, 16 decembrie 2011, de la ora 19, la spectacolul de colinde „La toată casa-i lumină”, eveniment organizat de Radio România Cluj şi la care vor participa cântăreţi de marcă, grupuri şi ansambluri folclorice din judeţele Maramureş, Bistriţa – Năsăud, Mureş, Alba şi Braşov. „Din dorinţa ca la acest eveniment să fie reprezentat şi judeţul Sălaj, Ansamblul Meseşul fiind reprezentativ pentru această zonă, vă adresăm invitaţia de a participa la acest spectacol care va fi transmis în direct din Sala de Spectacole Radio România Cluj”, se arată în invitaţia primită la Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj.
Ansamblul folcloric „Meseşul” a fost înfiinţat în 1996 şi a funcţionat în diverse formule instituţionale sub egida Consiliului Judeţean Sălaj. Din octombrie 2010 este secţie a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, centru condus de Daniel Săuca. Conducerea secţiei este asigurată de Paula Pop – Taloş, conducerea muzicală de către dirijorul Dorel Ciobanu, iar coregrafia de Radu Mureşan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *