Un nou roman de Doina Ira-Tăutan la Editura Caiete Silvane: „Fata Măriuței”

O nouă carte de proză scurtă la Editura „Caiete Silvane”: „Sosia (şase naraţiuni ameninţând să devină roman/e)” de Viorel Gh. Tăutan
28 martie 2023
Joi 30 martie 2023, poetul Horia Bădescu va primi premiul revistei Caiete Silvane
29 martie 2023

Un nou roman de Doina Ira-Tăutan la Editura Caiete Silvane: „Fata Măriuței”

În colecția „Roman” a Editurii Caiete Silvane a apărut, cu sprijinul Consiliului Județean Sălaj și al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, un nou volum semnat de scriitoarea Doina Ira-Tăutan: „Fata Măriuței”. Cartea va fi lansată vineri, 31 martie 2023, de la ora 16, în Sala Porolissum a CCAJS, în cadrul celei de-a 15-a ediții a Zilelor revistei „Caiete Silvane”.

Doina Ira-Tăutan

Născută în data de 16 mai 1957, în Făcăeni-Ialomiţa, este licenţiată a Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori a Academiei de Studii Economice Bucureşti şi a Facultăţii de Psihologie a Universităţii „Titu Maiorescu” din Bucureşti. Este master în Relaţii Financiar-Bancare Internaţionale.
Publică tablete tematice, eseuri şi pagini de jurnal în revista „Agora” din Urziceni-Ialomiţa, din redacţia căreia a făcut parte până la stabilirea în Ardeal. Debutează în Revista „Caiete Silvane” cu poeme de dragoste scrise în colaborare cu soţul său, scriitorul Viorel Tăutan. Urmarea acestei colaborări este placheta de poeme „Speranţă renăscută”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2011.
Devenind colaboratoare fidelă a revistei „Caiete Silvane”, trimite şi i se publică fragmente din romanul „Dor de vis”, apărut la jumătatea lunii martie 2013, precum şi din romanul „Spitalul de nebuni”, apărut la începutul lunii august 2016, ambele la Editura „Caiete Silvane”.
Este inclusă cu poeme şi fragmente de proză în diverse antologii, cum ar fi: „Primăvara Poeziei” (ediţiile a XI-a, a XII-a, a XV-a şi a XVI-a); „11 Prozatori”; „18 Poeţi” (toate aceste antologii – sub girul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi al Asociaţiei Sriitorilor din Judeţul Sălaj, a cărei membră fondatoare este, şi apărute la Editura „Caiete Silvane”); „Polifonii pe luciu de oglindă” (redactată de Remus Octavian Câmpean, Editura Şcoala Ardeleană, 2019); „Diaspora ’20” (Editura Itaca Publishing House, Dublin, 2020).

www.culturasalaj.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *